Data publicării:

Premierele lunii septembrie, pe Scena Digitală a TNRS: „Hedda Gabler” și „Domnul Ibrahim și florile din Coran”

Autor: D.C. | Categorie: Cultura
WhatsApp

Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), oferă abonaților săi, în luna septembrie, două spectacole prezentate în premieră în spațiul digital. 

Alegeri prezidentiale 2024

„Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen, în regia lui Botond Nagy, o producție a TNRS, este spectacolul românesc oferit de Naționalul sibian abonaților săi în această lună. Spectacolul internațional care poate fi vizionat pe Scena Digitală începând din 1 septembrie este una dintre cele mai apreciate creații străine prezente în ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, o producție Éric-Emmanuel Schmitt & Théâtre Rive Gauche.

„Luna septembrie este specială pentru noi și pentru publicul nostru deoarece aduce o ofertă deosebită atât pe scenele de teatru din Sibiu, unde vom prezenta patru premiere, cât și în mediul online, pe Scena Digitală. Este o bucurie pentru noi să oferim publicului de pretutindeni posibilitatea să urmărească în mediul digital producția TNRS „Hedda Gabler”. De asemenea, cei care nu au putut să îl vadă pe Éric-Emmanuel Schmitt la Sibiu, în cadrul ediției din acest an a FITS, au șansa extraordinară să poată urmări online spectacolul prezentat de acest mare scriitor și actor la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS.

Abonamentul lunii septembrie include spectacolele: „Hedda Gabler”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Trei surori”, „Visul unei nopți de vară”, „Uncanny Valley”, „Necunoscuta cunoscută”, „Puzzle”, „Macbeth”, „Pardes”/„Grădina Paradisului” și  „Cerere în căsătorie”.

 În baza abonamentul trimestrial, pot fi vizionate spectacolele: „Conferința iraniană”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Yellow ”, „Trei surori”, „Maestrul dansului”, „Ceea ce ziua datorează nopții”, „Tattoo”, „Visul unei nopți de vară”, „Cerere în căsătorie”, „Uncanny Valley”, „Necunoscuta cunoscută”, „Puzzle”, „Macbeth”, „Pardes”/„Grădina Paradisului”, „Hedda Gabler” și „Domnul Ibrahim și florile din Coran”.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel