Premieră pentru România, după aproape două decenii
Veste bună pentru România, după aproape 20 de ani. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marți, pentru Agerpres, că România a intrat pe excedent în comerţul cu produse agroalimentare, înregistrând un plus de peste 3 milioane de euro după primele nouă luni ale anului.
Astfel, în perioada menționată, România a exportat peste 8,1 milioane de tone de produse agroalimentare în ţările intra şi extracomunitare, în creştere cu peste 36% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.
Cele mai căutate produse agricole din România pe piața externă au fost grâul, seminţele de floarea-soarelui, porumbul, exporturile de cereale reprezentând în primele nouă luni o pondere cumulată de peste 40% din totalul încasărilor la nouă luni.
În topul exporturilor se mai află ţigările de foi şi trabucurile, orzul, animalele vii, respectiv ovine şi caprine dar şi cele din specia bovine.
În schimb, tot în primele nouă luni din 2013, România a importat peste 4,2 milioane de tone de alimente şi produse agroalimentare, o cantitate mai mică cu 5 procente faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012. Valoarea produselor importate a fost sensibil mai scăzută decât cea încasată din exporturi, fiind însă mai mare cu aproximativ 3,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Produsele agroalimentare aflate pe primele locuri pe lista importurilor României sunt carnea de porc, proaspătă sau refrigerată, urmată îndeaproape de zahăr şi de turte şi alte reziduuri solide.
În aceste condiţii, România a înregistrat la nouă luni un excedent de 3,21 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, faţă de un deficit de 494 de milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2012.
Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României, atât pe livrările de produse agroalimentare către această destinaţie cât şi pe achiziţiile din statele membre UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News