Premieră naţională la moţiunea de cenzură. Guvernul Dăncilă, primul guvern îndepărtat cu votul minorităţilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Moţiunea de cenzură votată astăzi în Parlament a înregistrat o premieră absolută. Este prima moţiune de cenzură care trece graţie voturilor parlamentarilor minorităţilor naţionale. 

Este pentru prima dată în cei 30 de ani de la revoluţie când o moţiune de cenzură este votată de reprezentanţii minorităţilor naţionale, alţii decât cei de la minoritatea maghiară. 

De altfel, chiar şi liberalii au sesizat acest lucru. Rareş Bogdan a explicat, în timpul votului pentru moţiunea de cenzură, că până acum minorităţile mergeau alături de PSD, însă acum lucrurile s-au schimbat. 

"Astfel, cu excepţia lui Varujan Pambuccian, reprezentantul minorităţii armene, şi Adnagi Slavoliub, reprezentantul minorităţii sârbe, ceilalţi parlamentari ai grupului minorităţilor care au votat, au votat pentru moţiune. Este o premieră absolută ca un guvern să fie dat jos cu votul minorităţilor naţionale", au explicat surse din Parlament pentru DC NEWS. 

Moţiunea de cenzură a trecut de Parlament cu 238 de voturi pentru, deşi erau necesare doar 233. Asta înseamnă că fără voturile minorităţilor, balanţa ar fi fost înclinată în sens invers, iar moţiunea nu ar fi trecut. 

Un rol important a avut şi Pro România, care a adus 31 de voturi pentru Moţiune. Strângerea de voturi a fost mobilizată de Victor Ponta şi Ion Mocioalcă, secretarul Pro România, fost deputat PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel