
La Spitalul Clinic SANADOR, echipa medicală condusă de Prof. Dr. Victor S. Costache a realizat în premieră națională o intervenție minim invazivă pentru un caz cardiovascular complex.
La un pacient în vârstă de 76 de ani, s-au realizat înlocuirea de valvă aortică transcateter cu proteză biologică și endoprotezarea pentru anevrismul aortic abdominal și de artere iliace cu dispozitive de ultima generație, în același timp operator. Întreaga procedură s-a desfășurat endovascular, prin abord transfemural, minim invaziv, în Laboratorul de Angiografie din Spitalul Clinic SANADOR.
Pacientul suferea de stenoză severă a valvei aortice și anevrism aortic infrarenal, ambele patologii fiind rezolvate printr-o singură procedură transcateter. Operația în premieră a fost realizată la 9 iunie 2022 la Spitalul Clinic SANADOR, iar pacientul a fost transferat pe Secția de Chirurgie Cardiovasculară la mai puțin de 24 de ore de la intervenție.
Dificultatea acestui caz este reprezentată de asocierea celor două afecțiuni (stenoză aortică severă și anevrism de aortă întins până dincolo de bifurcația iliacă, cu extensie pe artera iliacă dreaptă) și de soluția terapeutică inovatoare găsită. Clasic, cele mai multe echipe ar fi realizat intervenția secvențial, în două etape, la distanță de cel puțin o lună. Dezavantajul major al unei abordări secvențiale ar fi fost fragilizarea peretelui aortic anevrismal, indusă de abordarea în primul timp a stenozei aortice, astfel că pacientul ar fi putut prezenta fisură sau chiar ruptură de anevrism înainte de a doua intervenție. În plus, ar fi fost vorba de două spitalizări și de două internări la terapie intensivă, cu o probabilitate dublă de complicații.
Esențial, pentru pacient, este că a putut beneficia de întreaga gamă de intervenții chirurgicale și intervenționale cardiovasculare. Într-un astfel de caz, se poate discuta și posibilitatea de a interveni chirurgical deschis, prin stenotomie mediană pentru înlocuirea valvei aortice și apoi prin laparotomie (deschiderea abdomenului) pentru tratamentul anevrism, dar o astfel de abordare, standard până în urmă cu doar 5 ani, ar fi avut dezavantaje foarte mari pentru pacient, cu riscuri importante, și ar fi fost urmată de o lungă perioadă de recuperare.
Din echipa operatorie au făcut parte Prof. Dr. Victor S. Costache, membru al Academiei Franceze de Chirurgie, directorul programului universitar de chirurgie cardiovasculară al Universității Titu Maiorescu, medic primar chirurgie cardiovasculară, expert în chirurgie cardiovasculară minim invazivă și implantare valve transcateter, Dr. Rodica Niculescu, șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională din Spitalul Clinic SANADOR, medic primar Cardiologie cu competențe în cardiologie invazivă și intervențională, Dr. Anca Chitic, medic specialist chirurgie cardiovasculară, Dr. Cristina Pitiș, medic primar cardiologie, Dr. Roxana Georgescu și Dr. Ibrahim Ahmad, medici rezidenți chirurgie cardiovasculară, Dr. Costin Scarlat, medic primar anestezie și terapie intensivă, precum și asistenții medicali Bianca Muntean și Laura Capătu.
Victor Costache, medic chirurg cardiovascular la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre această intervenție, în premieră pentru România.
Emisiunea va fi difuzată vineri, 24 iunie 2022, ora 15:00, simultan pe paginile de Facebook DC Medical și DC News și pe YouTube DC Medical și DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Update. Dumitru Buzatu a fost reținut, după ce a fost prins în flagrant. Pieleanu, profund șocat! A fost exclus din PSD
- De ce refuză cu îndârjire proprietarii firmelor de transport să își instruiască permanent șoferii. Titi Aur: Ștefănescu Vasile (COTAR) vine și spune că nu e nevoie
- CURS BNR pentru weekend și luni, 23, 24 și 25 septembrie. Ce se întâmplă cu EURO, Dolarul SUA, Francul Elvețian și Lira sterlină. Moneda de refugiu
- Adio Schengen? Germania ar putea introduce controale la graniţele cu Polonia şi Cehia
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ciolacu și-a cumpărat cărți de la Buzău, cu banii lui Romașcanu, dar și cârnați! Val Vâlcu atrage atenția la altceva: Mă mir. Ia uitați-vă
- În contextul scandalului cu Pescobar care-l acuză pe Horia Constantinescu că dictează comisarilor ce să închidă, apare o înregistrare interesantă despre un second hand
- Subiectul drogurilor din jeleuri ia amploare - se anunță amenzi record. ANSVSA: Am intensificat controalele