Data publicării:

Premieră la Brașov: Spitalul Sf. Constantin demarează proiectul pentru transplant hepatic și renal

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Simpozion transplant hepatic
Simpozion transplant hepatic

Alegeri prezidentiale 2024

La sediul Spitalului Sf. Constantin din Brașov a avut loc, vineri 24 februarie 2012, în prezența mai multor specialiști din medicină, Simpozionul de transplant hepatic, ocazie cu care a fost anunțată demararea proiectului pentru efectuarea transplantului hepatic si renal, o premieră pentru un spital privat din România.

Invitații speciali ai evenimentului, desfășurat joi seara la Hotel Aro Palace Brașov, respectiv Prof. Dr. Yaman Tokat, șeful secției de chirurgie generală și transplant de organe de la Spitalul Florence Nightingale Istanbul, Prof. Dr. Irinel Popescu, Președinte al Academiei de Științe Medicale, Director al Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni și Dr. Isabelle Morard, hepatolog, șef adjunct al Departamentului de Transplant Hepatic al Spitalului Universitar Geneva, precum și reprezentanți ai lumii medicale brașovene, personal medical și studenți ai facultății de medicină au dezbătut probleme specifice privind transplantul hepatic dar și proiecte de viitor în parteneriat.

Dr. Bogdan Angheloiu, managerul general al Spitalului Sf. Constantin, și-a exprimat dorința ca, la un an de la deschiderea spitalului, demararea proiectului de transplant hepatic să fie un real succes. ”Anul acesta ne vom antrena echipele, chirurgii si anestezistii nostri vor pleca la Istanbul, Geneva si Bucuresti, iar specialistii de acolo vor veni de asemenea la Spitalul Sf. Constantin pentru a ne ajuta. Alaturi de transplantul hepatic pentru care ne pregatim, speram sa demaram anul acesta si transplantul renal, precum si alte surprize placute pe alte specialitati cum ar fi ORL, urologie si neurochirurgie”, a mai spus dr. Angheloiu.

Prof. Dr. Yaman Tokat, unul din cei mai renumiți specialiști în transplant la nivel mondial, a răspuns astfel vizitei efectuate anul trecut de reprezentanții spitalului brașovean la Istanbul și s-a declarat încântat de dotările și personalul spitalului privat: „Mi-a placut foarte mult orasul Brasov. Ma asteptam sa gasesc aici un spital mic si banal, dar am fost foarte surprins sa descopar unul din cele mai bine dotate spitale pe care le-am vazut in experienta mea. Atat personalul - bine instruit si cu initiativa, cat si dotarile – chiar mai bune decat in multe spitale cu care am lucrat, imi spun ca merita sa lucrez cu acest spital. Echipa noastra de la Istanbul este interesata sa-si impartaseasca experienta si cunostintele in transplant cu partenerii de la Spitalul Sf. Constantin Brasov.”

Prof. Dr. Irinel Popescu a declarat în încheierea simpozionului că se bucură pentru inițiativa Spitalului Sf. Constantin din Brașov și recomandă și punerea la punct a unui program pentru donatori, întrucât marea problemă în momentul de față este lipsa donatorilor de organe.

Cu această ocazie, Prof. Dr. Irinel Popescu și Prof. Dr. Tokat au semnalat importanța efectuării unui număr cât mai mare de transplanturi hepatice, pentru a reduce cât mai mult numărul de decese, mai ales că pentru afecțiunile  ficatului nu există terapie alternativă, precum și rolul vital al implicării mass-media, întrucât îi stimulează pe medici să susțină programe avansate de transplant și încurajează numărul donatorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel