Data publicării:
Premieră în justiție: Senator condamnat definitiv pentru conflict de interese
Un senator a fost condamnat definitiv la închisoare pentru conflict de interese. Este o premieră în justiție.
Este vorba desore senatorul PSD Sorin Lazăr, care a fost condamnat la șase luni închisoare cu suspendare. El și-a recunoscut vina și nu a făcut recurs la sentința pronunțată în 15 aprilie, care astăzi devine definitivă, potrivit Digi 24.
Procesul a început la sesizarea ANI. Inspectorii de integritate au descoperit că Sorin Lazăr a propus şi a semnat angajarea fiului său, Lazăr Mihai Eduard, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 24 Iaşi. Fiul senatorului a fost angajat din septembrie 2010 până în octombrie 2011. Fiul parlamentarului a câștigat în această perioada 6.434 de lei, fiind plătit lunar cu salariul minim pe economie.
Vezi și: Senatorul Sorin Lazăr şi deputatul Kerekes Karoly, urmăriţi penal
"E vorba de un contract de un an de zile care a expirat anul acesta. Da, a fost angajat pe salariul minim de economie. Eu am făcut o propunere, angajatorul este Senatul României. Am făcut angajarea în perioada în care se tăiaseră salariile cu 25% şi condiţiile de muncă nu erau foarte atractive pentru alţi candidaţi. A fost o decizie bună pe care am luat-o atunci. Am angajat pe încredere", a spus senatorul când a fost luată decizia Curții Supreme, în 15 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News