Data publicării:

PREMIERĂ în Camera Reprezentanţilor din SUA. Pe cine au ales democrații să pună într-o poziție cheie

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Reprezentanţii democraţi l-au ales joi pe Greg Meeks ca următorul preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Reprezentanţilor a SUA.

Din această poziţie este aşteptat să colaboreze îndeaproape cu administraţia preşedintelui ales Joe Biden în dosarul nuclear iranian şi alte dosare de politică externă, informează AFP. Meeks, în vârstă de 67 de ani, este membru al Camerei Reprezentanţilor cu 11 mandate la activ şi un membru de lungă durată al comisiei pentru politică externă.

Primul afro-american care va fi președintele acestei comisii

Greg Meeks va fi primul afro-american care va conduce această comisie. Când noul Congres se va reuni în ianuarie, Meeks îi va succeda în această funcţie colegului său reprezentând tot New York-ul, Eliot Engel, care a pierdut anul acesta alegerile primare din cadrul Partidului Democrat în faţa unui candidat mai progresist.

Eliot Engel, cunoscut drept un puternic avocat al Israelului, a fost văzut ca fiind prea agresiv de către unii membri ai aripii de stânga din Partidul Democrat.

Engel a votat pentru războiul din 2003 din Irak şi s-a opus participării SUA la acordul nuclear cu Iranul din 2015 în timpul administraţiei preşedintelui Barack Obama. Greg Meeks a susţinut acordul nuclear cu Iranul şi a votat împotriva războiului din Irak.

Obiective

Votul din grup a fost de 148 la 78 pentru Meeks în defavoarea reprezentantului Joaquín Castro, care candidase pentru acest post ca o alternativă mai progresistă faţă de Meeks. Castro, în prezent vicepreşedinte al comisiei pentru afaceri externe, a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Meeks în privinţa unor obiective comune, precum promovarea diversităţii în cadrul Departamentului de Stat şi revenirea SUA în cadrul acordului nuclear cu Iranul.

Preşedintele republican Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul în 2018. Următorul preşedinte, democratul Joe Biden, intenţionează să aducă Washingtonul din nou în cadrul acordului, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel