Premieră: Două Liniuțe -Învățăm să avem grijă de noi mergând la teatru
Spectacolul de teatru Două liniuțe va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, ora 22:00 la Godot-Café-Teatru, str. Blănări nr 14. Două liniuțe este prima piesă de teatru cu substrat educational adresat tinerior și mai cu seamă tinerelor femei, care trebuie să fie correct informate cu privire la grija față de corpul lor, în special din anii fragezi și deloc foarte conștienți ai perioadei adolescentine.
Sâmbătă noaptea, 4 actori vor alerga din 4 teatre diferite ale Bucureștiului pentru a juca noua piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar, Două liniuțe la Godot Café Teatru. Distribuția spectacolului este formată din Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Babliuc, Ilinca Manolache, Istvan Teglas, Anghel Damian și Irina Antonie.
Actorii români joacă 2-3 spectacole pe zi atât în teatrele de stat, cât și în cele independente.
Înainte de premiera Două liniuțe, în aceeași zi Medeea Marinescu și Marius Manole joacă spectacolul Fă-mi loc la Godot. Ilinca Manolache are spectacolul Voiajul domnului Perrichon la Teatrul Bulandra, Izvor. Istvan Teglas joacă în Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită la Teatrul Odeon. Marius Manole are Sinucigașul la Teatrul Național București, actorul jucând 3 spectacole consecutive într-o singură zi, un record pe care l-a stabilit de anul trecut.
Lia Bugnar este la a doua premieră teatrală într-un teatru independent în ultima săptămână din luna noiembrie, prima fiind un spectacol coupe Aici nu se simte și Oase pentru Otto, două piese scrise și regizate de actriță în care și joacă împreună cu Medeea Marinescu și Marius Manole.
Din spectacolul Două liniuțe mai fac parte actorii: Cătălin Babliuc, premiat pentru cel mai bun rol masculine la Festivalul Undercloud pentru rolul din 7 dintr-o lovitură, piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar. Anghel Damian- câștigător al premiului Revistei Yorick și premiului Festivalului Comediei românești festCO la Gala Tânărului Actor de la Costinești de anul acesta. Irina Antonie face parte din distribuția spectacolului Pisica Verde, care la aceeași gală a obținut premiul Ziarului Metropolis care a însemnat includerea spectacolului în stagiunea 2013-2014 a Teatrului Metropolis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News