Pregătește-te de “Asaltul Lupilor”. Ce presupune evenimentul
“Asaltul Lupilor”, cea mai cunoscută și iubită cursă cu obstacole din România, este organizată de Asociația RunCorp. Conceptul 100% românesc și nu o franciză este adus în capitala Moldovei pe 19 mai 2019, când va avea loc a VI-a ediție, primele cinci desfășurându-se în București.
Proiectul își are originea în analiza nevoii de a crea un eveniment sportiv destinat oricărei persoane, indiferent de calitățile și pregătirea sa fizică, statut social sau gen. Organizatorii doresc să arate tuturor cât de ușor și de distractiv este să iei parte la o activitate de mișcare fizică în viața de zi cu zi, accentuând astfel importanța activităților fizice pentru îmbunătățirea stării de sănătate.
În ce constă evenimentul
Evenimentul constă în parcurgerea de către participanți, a unui traseu de aproximativ 5 km, pe parcursul căruia trebuie să depășească un număr de obstacole. Obstacolele sunt concepute în așa fel încât să testeze capacitățile fizice și psihice ale concurenților, în deplină siguranță și într-un mod cât mai distractiv.
Din octombrie s-au deschis înscrierile iar până la sfârșitul anului 2018 sunt valabile tarife „early bid" atât individuale cât și pentru echipe. De asemenea, organizatorii au pregătite și pachete corporate (ocazie perfectă de a programa activități de team-building într-o companie) cât și posibilități de sponsorizare sau parteneriat pentru diferite activități logistice – cum ar fi cazare pentru participanții din alte orașe - sau de promovare, cum ar fi parteneriatele media sau alte tipuri de colaborare.
Se poate înscrie oricine
"În fiecare an noi reușim să organizăm un eveniment sportiv non-tradițional, la care să poată participa orice persoană, indiferent de aptitudinile și condiția sa fizică, concentrându-ne pe ajutorul reciproc și necondiționat între sportivi, pentru atingerea țelului comun – trecerea liniei de sosire de către toți participanții. Prin caracterul său, o cursă cu obstacole reprezintă o provocare pentru orice persoană, militează pentru o viață sănătoasă prin sport și reușește să transforme o competiție sportivă într-un prilej de distracție și de socializare" a declarat Christian NISTOR, CEO „Asaltul Lupilor"
Până acum s-au înscris participanți din toată țara, individual dar și formând echipe, iar nume cunoscute în lumea sportului s-au alăturat evenimentului, ca ambasadori ai unui stil de viață activ și sănătos așa cum îl promovează „Asaltul Lupilor". Renumita cursă cu obstacole este găzduită de Enduro Ranch, singurul parc natural și de aventură off-road din Nord-Estul României, un spațiu ideal pentru turism experențial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News