Data publicării:

Prefectura Timiș vrea să-l scape pe Dominic Fritz de publicarea diplomelor de studii și dovada domiciliului

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Prefectura Timiș vrea să-l scape pe Dominic Fritz de publicarea diplomelor de studii și dovada domiciliului / Sursă foto: Facebook Dominic Fritz
Prefectura Timiș vrea să-l scape pe Dominic Fritz de publicarea diplomelor de studii și dovada domiciliului / Sursă foto: Facebook Dominic Fritz

Cele două hotărâri de consiliul local care-i obligă pe cei din conducerea primăriei și pe aleșii locali să-și facă publice diplomele de studii și dovada domiciliului nu sunt necesare, spune Prefectura Timiș.

Prefectura Timiș spune că cele două hotărâri de consiliul local care-i obligă pe cei din conducerea primăriei și pe aleșii locali să-și facă publice diplomele de studii și dovada domiciliului nu sunt necesare. Reprezentantul guvernului în teritoriu cere revocarea lor, printr-un recurs grațios. În cazul în care CLT refuză și după un punct de vedere de la autoritatea care se ocupă de prelucrarea datelor personale, prefectul va decide dacă se merge în instanță.

Nu a ținut de competența lor și era necesar un „act normativ ierarhic superior”, sunt doar două dintre concluziile Prefecturii Timiș în ceea ce privește verificarea celor două hotărâri de consiliu local care cer publicarea actelor de studii și a dovezii de domiciliu a aleșilor locali, inclusiv a angajaților care dețin funcții de conducere.

Conform analizei instituției, „măsurile au fost adoptate cu depășirea competenței materiale a consiliului local prevăzută expres și limitativ de art. 129 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ”.

„Măsurile adoptate tind să legifereze într-un domeniu reglementat printr-un act normativ ierarhic superior, respectiv Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, contrar prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Măsurile adoptate prin HCL nr. 268/13.07.2021 în privința funcționarilor publici nominalizați în HCL contravin prevederilor HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor publici. Prin reglementarea obligației de publicare a diplomei de bacalaureat sau a diplomei de licență la aleșii locali (primar, viceprimar, consilieri locali) și la consilierii personali, fără excepție, indiferent dacă acestea există sau nu, se încalcă prevederile Legii nr. 115/2015 privind alegerea administrației publice locale”, anunță Prefectura Timiș.

Potrivit Prefecturii, hotărârile încalcă prevederile legale

Instituția care reprezintă guvernul în teritoriu susține că hotărârile încalcă unele prevederi legale, cum ar fi un articol din Legea nr.115/2015 privind alegerea administrației publice locale. Cele două hotărâri solicită „documente suplimentare față de cele solicitate pentru ocuparea poziției prin depunerea candidaturii”.

„Prin reglementarea obligației de a publica diplomele de studii de către aleșii locali, se încalcă prevederile art. 4 din Legea nr. 115/2015, solicitându-se aleșilor locali documente suplimentare față de cele solicitate pentru ocuparea poziției prin depunerea candidaturii. Prin reglementarea obligației de a publica diplomele de studii de către consilierii personali, se încalcă prevederile Codului administrativ, deoarece pentru aceștia legea nu solicită condiții minime de studii.

Măsurile adoptate contravin dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public în măsura în care vizează date cu caracter personal, iar art. 12 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 544/2001 prevede că se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale. Conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 544/2001: (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni informații de interes public NUMAI în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice”, mai transmite Prefectura Timiș.

Instituția Prefectului mai spune că cele două hotărâri prevăd publicarea unor date suplimentare față de cele expres prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2001. Astfel, s-a cerut „opinia Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, respectiv dacă cele 2 hotărâri ale Consiliului Local al Mun. Timișoara respectă reglementările legale privind protecția persoanelor fizice vizate de aceste două hotărâri în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și în ceea ce privește libera circulație a acestor date”.

Atac în instanță dacă hotărârile nu sunt revocate

În cazul în care consilierii locali nu vor revoca cele două hotărâri, Prefectura Timiș ia în considerare o acțiune în instanță.

„Adresa transmisă va fi prezentată în ședința consiliul local. În situația în care consiliul local nu va revoca hotărârile în cauză, după primirea punctului de vedere al consiliului local cu privire la aspectele sesizate și respectiv după primirea punctului de vedere al ANSPDCP, se va analiza dacă se impune introducerea unei acțiuni la instanța competentă pentru anularea acestora”, este concluzia Prefecturii Timiș.

Subiectul domiciliului primarului Dominic Fritz a mai fost contestat la Instituția Prefectului Județului Timiș, atunci când un cetățean a reclamat că primarul nu are domiciliu legal în Timișoara și a cerut încetarea mandatului. Concluzia instituției a fost că biroul electoral stabilește dacă un cetățean străin poate candida la alegeri în România, iar Fritz nu se află în afara legii, pentru că „nu a existat o schimbare a locuinței avută în vedere la validarea candidaturii și a mandatului”.

Inclusiv primarul Timișoarei a răbufnit față de cele două hotărâri, motivând, la adoptarea lor, că sunt „jocuri politice” ale aleșilor locali din celelalte partide politice.

Vă reamintim, cele două proiecte de hotărâre adoptate de Consiliul Local Timișoara care cer publicarea diplomelor de studii și actelor de domiciliu ale aleșilor locali au fost adoptate cu 14 voturi pentru și 12 împotrivă, în 13 iulie, scrie Tion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel