Predicțiile despre 2020, comic de greșite. Ce am fi făcut după ce zburam pe Marte
Oamenii de știință au prezis că specia umană ar fi ajuns mult mai departe până în 2020.
Istoria este presărată cu predicții și proiectări ale viitorului. Multe dintre aceste asumpții sunt făcute cu maximă încredere, după care se sting ușor și devin chiar comice după o perioadă suficient de lungă.
Intrând în al treilea deceniu al anilor 2000, a venit timpul să ne întrebăm: unde am crezut că vom fi în 2020?
Încă nu am avut parte de revoluția roboților
Ideea că roboții ne vor fura locurile de muncă a fost o preocupare serioasă a fiecărei generații post-belice, iar, până în 2020, conform CNN, trebuia să fim redundanți în multe domenii.
„Futuriștii și experții tehnologici spun că roboții și inteligența artificială de mai multe feluri vor deveni parte din viața noastră de zi cu zi până în 2020 și va înlocui total activitatea fizică", a transmis Universitatea Elon, în 2006.
„Conștiința este doar un alt simț, practic, și de aceea încercăm să o integrăm într-un computer, a spus futurologul Ian Pearson. „Este concluzia mea că este posibil să facem un computer conștient, cu niveluri de inteligență supraumane, înainte de 2020".
Încă digerăm singuri mâncarea
Futuristul proeminent Ray Kurzweil a crezut că modul în care consumăm mâncare va fi altul în 2020. „Miliarde de nanoboți minusculi în sistemul nostru digestiv ar putea extrage exact ce nutrienți ne trebuie", a scris el în cartea sa din 2004.
Încă nu ne petrecem vacanțele pe Lună
Vacanțele pe Lună au fost prezise de decenii întregi. „Uită-te în trecut la ce spuneau oamenii în anii '60 sau '70 – turismul spațial a fost o viziune de mult timp", a spus Laura Forczyk, fondatoarea firmei de consultanță spațială Astralytical. „Uitați-vă la filmul lui Stanley Kubrick, în care Pan Am trimitea turiștii în vaste destinații", a spus ea, referindu-se la filmul 2001: A Space Odyssey.
„Până în 2020, vor exista cetățeni care navighează în jurul Lunii", a spus Eric Anderson de la Space Adventures pentru site-ul Space.com, în 2009.
„O să mă aventurez și o să spun că până în 2020 vor exista planuri serioase pentru a merge pe Marte cu oameni", a mai spus el, conform site-ului.
Încă nu avem maimuțe pe post de menajeri
În 1964, RAND Corporation a oferit un raport pe termen lung în care a prezis mai multe aspecte ale vieții din viitor. Dacă acestea deveneau adevărate, comunicam cu extratereștrii și călătoream în timp până acum. Viețile noastre s-ar fi extins cu jumătate de secol, iar Marte ar fi fost deja învechit.
„Forme de viață artificială ar fi fost deja generate în laborator", a mai scris raportul.
1980: Roboții ne vor servi în casă
1980: Aterizarea oamenilor pe Marte
1995: Durata de viață va fi extinsă cu 50 de ani
1995: Votare automată
1998: Înregistrarea informațiilor direct în creier
1999: O forță militară pe Lună
2000: Comunicare în două sensuri cu extratereștrii
2015: Comă pe termen lung pentru a permite o formă de călătorire în timp
2020: Folosirea maimuțelor pentru uz casnic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News