Data publicării:

Predicție îngrijorătoare a ONU, privind populația României în 2100

Autor: ana | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
populatie
populatie

Potrivit celor mai noi predicții ale Organizației Națiunilor Unite referitoare la populația planetei, la sfârșitul acestui secol, pe Terra vor trăi aproape 11 miliarde de oameni, cu 800 de milioane mai mult decât în estimările date publicităţii în 2011. Deși se estimează că populația Indiei va depăși până în 2100 populația Chinei, iar cea a Nigeriei pe cea a SUA, au fost identificate și 40 de state, printre care și România, unde numărul locuitorilor va fi, la finalul acestui secol, mai mic decât cel din 2013.

ONU estimează că astăzi trăiesc 7,2 miliarde de persoane, urmând ca populaţia globală să crească la 8,1 miliarde până în anul 2025, cea mai mare parte a creşterii urmând să aibă loc în ţările în curs de dezvoltare, mai ales în Africa, scrie descopera.ro.

Potrivit specialiștilor ONU, în 2050 populația lumii va număra 9,6 miliarde de oameni, iar în 2100 se estimează că vor trăi pe Terra aproape 11 miliarde de oameni. Studiul reliefează că, în jurul anului 2028, populaţia Indiei urmează să o depăşească ca număr pe cea a Chinei, atunci când ambele ţări vor avea aproximativ 1,45 miliarde de locuitori. Experții estimează că populaţia Indiei va creşte până la pragul de aproximativ 1,6 miliarde de locuitori, urmând ca apoi să scadă lent până la nivelul de 1,5 miliarde de locuitori în 2100, în timp ce populația Chinei va începe să scadă după 2030, ajungând la 1,1 miliarde de locuitori în 2100.

Până în 2050, populaţia Nigeriei va ajunge la 440,3 milioane de persoane, depășind-o astfel pe cea a Statelor Unite ale Americii, care se estimează că va fi de 400,8 milioane de persoane: „Până la finalul acestui secol Nigeria ar putea să concureze cu China pentru locul secund în clasamentul celor mai mari ţări ca număr de locuitori”, precizează raportul ONU, potrivit căruia, în 2100, Nigeria ar putea avea 913,8 milioane de locuitori.

Din analiza întocmită de experții ONU, reiese faptul că, până în 2100, Nigeria va înregistra cea mai mare creștere a numărului de locuitor (730 milioane de persoane), iar China cea mai mare scădere (300 de milioane de persoane).

România va înregistra o scădere mare a populației

Experții ONU au identificat, însă, și state în care se va înregistra o scădere mare a populației, printre care se numără și România. Potrivit viziunii ONU, 43 de ţări vor avea mai puţini locuitori în 2050 faţă de 2013, iar 40 dintre acestea vor continua să scadă între 2050 şi 2100. Mai multe ţări vor înregistra o scădere a populaţiei mai mare de 15% până în 2050, inclusiv Belarus, Bulgaria, Croaţia, Cuba, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia şi Ucraina.

În 2100, populația României va fi de aproximativ 12,5 milioane de locuitori.

„Există multe incertitudini în ceea ce priveşte tendinţele în care va evolua populaţia mondială”, a avertizat John Wilmoth, directorul diviziei însărcinate cu studiul populaţiei din cadrul Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale din cadrul ONU, care a elaborat acest raport.

John Wilmoth a precizat că "tendinţele sunt afectate de trei componente majore – fertilitatea, mortalitatea şi migraţia – dar mai ales de modul în care se va schimba fertilitatea în viitor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel