Preda vrea scor bun pentru ARD, ca Băsescu să nu-i țină la ușă
Prim-vicepreședintele PDL, Cristian Preda, a criticat, marți, la RFI, decizia din primăvară a președintelui Traian Băsescu de a primi USL la Palatul Cotroceni și cere șefului statului ca după alegerile parlamentare să cheme partidele separat la consultările pentru desemnarea premierului. Europarlamentarul a susținut ș formarea unei "majorităţi de armistiţiu", sperând că ARD va obține la alegeri un rezultat bun, pentru a nu fi ținuți la ușă de către președintele Băsescu.
"Preşedintele cheamă la consultări după alegeri partidele politice şi cred că Traian Băsescu ar trebui să fie foarte riguros aici. Eu regret faptul că în primăvară, el a acceptat să primească USL-ul. Trebuia să ţină la această interpretare foarte riguroasă şi sper să o facă în acest moment. Sper să nu fie doar un discurs de campanie, cum aţi spus dvs. şi să ne trezim că din nou îi primeşte pe cei de la USL, ca şi cum protocolul Preşedinţiei n-ar putea să spună: vin cu adevărat partidele, rând pe rând. Ăsta este sensul referinţelor constituţionale şi legale pe care le-a dat preşedintele şi anume că va consulta partidele. Insist, sper, îi cer preşedintelui să facă acest lucru şi să nu fie doar o replică în această dezbatere. Pe urmă vom vedea ce se întâmplă. Sigur că sper totuşi să avem un scor bun la ARD, astfel încât să ne primească şi pe noi, adică să nu ne ţină la uşă", a declarat prim-vicepreşedintele PDL.
Cristian Preda a mai spus că preşedintele Traian Băsescu știe să exploateze orice slăbiciune a politicienilor dar "e obligat de lege (să primească partidele separat-n.r.). Vedeţi, suntem în situaţia paradoxală în care tocmai cei care-l acuză pe preşedinte că ar încălca textul Constituţiei ar dori în acelaşi timp să-l oblige să facă acest lucru, pentru că preşedintele cheamă partidele şi asta s-a întâmplat în trecut".
În opinia liderului democrat-liberal, "sunt două variante. E posibil să ne pregătim de o criză majoră, trebuie să avem în vedere acest lucru, pentru că USL ne-a obişnuit cu execuţia bazată pe majorităţi improvizate şi pe o lectură a Constituţiei, care face din Traian Băsescu un personaj care încalcă textul Constituţiei, deşi Curtea Constituţională ne-a spus de fiecare dată că nu s-a întâmplat aşa. Dar nu-i exclusă această criză, pentru că USL pare să spună: ne folosim de acest mecanism când ne vine mai bine. Este o posibilitate care nu trebuie exclusă", a adăugat liderul democrat-liberal.
Varianta a doua ar fi realizarea unei "majorităţi de armistiţiu", a mai afirmat Preda. "Există şi cealaltă posibilitate şi anume ca până la urmă, să se găsească o cale de înţelegere, să nu intrăm în acest război al orgoliilor şi al patimilor absolute. Personal, continui să cred, ştiu că mi se spune că-s naiv, continui să cred că e posibilă în România o înţelegere raţională. Eu cred că e preferabil să avem un consens inteligent, în locul unui război al orgoliilor. Continui să cred că în fiecare partid există oameni oneşti, care pot să alcătuiască o majoritate responsabilă, o majoritate, dacă vreţi, de armistiţiu. Cred că nu numia în societate, ci și în partidele politice, sunt oameni care s-au săturat de acest război nesfârșit, care pare să acapareze toate energiile. Cred că o majoritate pentru România în acest moment ar trebui să aibă trei mari repere: crearea locurilor de muncă, apoi consolidarea poziţiilor noastre în Europa şi articularea unui nou regim", a explicat europarlamentarul.
Pe de altă parte, Cristian Preda se întreabă de ce ar trebui suspendat preşedintele Traian Băsescu, dacă l-ar desemna premier pe Ioan Rus? "Haideţi să luăm ipotetic un caz: Traian Băsescu îl numeşte prim-ministru pe un membru precum Ioan Rus, un membru din PSD. Ioan Rus, care s-a dovedit a fi, în recenta criză din toamnă, un om politic responsabil, un om care n-a călcat în picioare principiile pe care le avea, pentru a face pe placul USL-ului, care s-a folosit de tirania majorităţii şi a produs criza pe care o cunoaştem cu toţii. Ar exista vreun temei în Constituţie sau în vreo lege, care să le dea dreptul celor de la USL să-l suspende pe Traian Băsescu, dacă-l numeşte pe unul precum Ioan Rus? E acest nume provizoriu, nu fac nici un anunţ, nu-i cer nimic preşedintelui. Care ar fi temeiul pentru o suspendare, pentru producerea unei noi crize politice? Evident că n-ar exista", crede liderul democrat-liberal.
În contextul în care premierul Victor Ponta a afirmat luni seară la Realitatea TV că Rus, Maior, Dragnea şi Tăriceanu nu vor accepta să fie desemnaţi în funcţia de premier, Cristian Preda a notat: "Haideţi să nu anticipăm şi să nu facem din Victor Ponta singura noastră referinţă din lumea politică. Mi se pare că-i periculos să apucăm pe acest drum al idolatriei, al adoraţiei absolute. Cu atât mai mult cu cât Victor Ponta ne-a dovedit din clipa în care e prim-ministru că-i departe de a fi la nivelul funcţiei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News