Preda: Președinția nu-i PDL. De pe locul doi nu iei premiul întâi
Cristian Preda, suspendat din PDL, atacă "aroganța" de care ar da dovadă partidul și consideră că declarațiile lui Vasile Blaga și Cătălin Predoiu sunt "regretabile".
Cristian Preda susține că declarațiile din PDL cu privire la europarlamentare și prezidențiale sunt regretabile. Europarlamentarul adaugă, la RFI, că "Singura notă nouă care a apărut este aroganţa celui puternic faţă de cei mai slabi. Sigur, e puţin trist şi aş zice şi ridicol să îţi arăţi muşchii de 15% în faţa celor care au 5%!". Preda atrage atenția că "aroganţa celui puternic faţă de cei mai slabi nu e un motiv de bucurie", dar și că "asta nu aduce voturi".
Apel către PDL
Cât despre numirile pentru prezidențiale, europarlametarul subliniază că "Blaga s-a şi grăbit să indice că are o preferinţă". El adaugă: "Îmi vine să le transmit foştilor mei colegi că e bine să se trezească. La Cotroceni nu poţi ajunge de pe locul doi, cum s-a ajuns în Parlamentul României".
La Președinție nu-i ca-n PDL. De pe locul doi nu iei premiul întâi
Cristian Preda atrage atenția că la Președinție nu e la fel ca-n PDL. "De altfel, tot BPN-ul actual al PDL-ului e format în majoritatea lui de oameni care au intrat în Parlament de pe locul doi. La Cotroceni, dragă Cătălin Predoiu, nu se ajunge de pe locul doi! Cred că ar trebui găsite resurse pentru a stimula o competiţie care să dea pe cineva cu şanse la 50%, nu cu şanse la 15% sau cum am auzit că e fixat acum obiectivul pentru europarlamentare din partea PDL la 20%. Asta nu-ţi dă cu adevărat premiul întâi, iar la Cotroceni nu există decât premiul întâi, asta vreau să subliniez", a adăugat europarlamentarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News