Preda: PDL, lipsit de un lider care să-l tracteze, de când a plecat Băsescu
De când a plecat Traian Băsescu de la PDL, partidul nu a avut un lider care să tracteze formaţiunea, a declarat, joi, pentru Mediafax, prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor, Cezar Preda. Acesta a susținut că "nici Emil Boc nu a fost niciodată cu procente peste partid", iar singura soluţie pentru revigorarea partidului este echipa.
"Ştiam poziţia preşedintelui Traian Băsescu, de când a plecat domnia sa, noi nu am avut un lider care să tracteze partidul. Nici Emil Boc nu a fost niciodată cu procente peste partid, dar am suplinit întotdeauna printr-o echipă", a precizat Preda, care susține că PDL trebuie să "crească", într-un mod diferit, comparativ cu partidele din USL.
"Toţi liderii partidelor mari din România, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au crescut şi s-au dezvoltat atacându-l pe Traian Băsescu. PDL nu poate face acest lucru, ci PDL trebuie să găsească o altă metodă de a creşte, şi această soluţie este echipa. Resursele noastre din interior spun că trebuie să avem o echipă care să refacă baza partidului, de la secţia de votare şi că prezidenţiabilul pe care îl vom susţine întreg partidul trebuie să ne găsească pregătiţi", a mai spus Cezar Preda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News