Lucrările care se execută în Parcul Romniceanu vizează punerea în siguranţă a mobilierului urban şi a locului de joacă, având în vedere sesizările primite de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, şi nu lucrări de realizare a unui patinoar, precizează joi PMB într-un comunicat transmis Agerpres.
'Primarul general Gabriela Firea nu a dezinformat opinia publică atunci când a adus clarificări referitoare la lucrările din Parcul Romniceanu, aşa cum din rea-voinţă sau din alte motive încearcă anumiţi jurnalişti să sugereze. Mai mult decât atât, la direcţia de specialitate din cadrul PMB nu a fost depusă nicio documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei în vederea realizării unui patinoar, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, având în vedere că Parcul Romniceanu se află în zonă protejată', arată PMB.
Sursa citată menţionează că, în ceea ce priveşte documentaţiile apărute în SEAP, potrivit Primăriei sectorului 5, încărcarea acestora la data de 5 decembrie şi publicarea în SEAP pe 20 decembrie reprezintă rezultatul unei 'erori materiale'.
Campanie de denigrare lansată de un arhitect
'Primarul general consideră că difuzarea în mod repetat a unor astfel de informaţii tendenţioase face parte dintr-o campanie de denigrare lansată de un arhitect din generaţia celor care au contribuit la distrugerea Bucureştiului în perioada comunistă, prin demolarea mai multor schituri şi biserici, a Palatului Brâncovenesc, a Mănăstirii Văcăreşti şi a altor clădiri de patrimoniu şi care acum dă lecţii de urbanism şi arhitectură întrucât i-au fost afectate anumite interese de grup', se precizează în comunicatul PMB.
Reprezentanţii Primăriei Generale menţionează că primarul general îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în instanţă pe cei care 'şi-au făcut un titlu de glorie din denigrarea sistematică a edilului Capitalei şi, implicit, a Primăriei Municipiului Bucureşti'.
[citeste si]
Asociaţia În Cotroceni a atras atenţia asupra faptului că pe 20 decembrie Primăria sectorului 5 a publicat în SEAP documente din care reiese intenţia amenajării unor patinoare temporare în mai multe zone din Capitală, printre care şi în Parcul Romniceanu, în replică autoritatea locală precizând că este vorba de o eroare materială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales