Preşedintele Autorității de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că aceste discuţii sunt oportune, deoarece actuala reglementare este prea rigidă pentru dezvoltarea pieţei.
"Ministerul Energiei a iniţiat o dezbatere pentru modificarea articolul 23 din Legea energiei, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în piaţă (creşterile de preţuri din ultimele luni - n.r.). ANRE consideră că este oportună o dezbatere pe această temă, pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei şi pentru a aduce predictibilitate pe piaţa spot, pentru că aici preţurile sunt speculative, foarte mici o dată, altă parte foarte mari, pot şi chiar şi negative", a precizat Havrileţ, prezent la o conferinţă organizată de publicaţia energynomics.ro.
Potrivit Legii 123/2012, legea-cadru a energiei electrice, articolul 23 prevede: "(1) Tranzacţiile cu energie electrică se desfăşoară pe piaţa concurenţială, în mod transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu".
Producătorii de energie sunt obligaţi să vândă pe bursă întreaga cantitate de electricitate după ce, în perioada 2004-2012, Hidroelectrica a încheiat mai multe contracte bilaterale cu aşa-numiţii "băieţi deştepţi din energie", la preţuri mult mai mici decât cele de piaţă.
Întrebat dacă ANRE este de acord să existe din nou contracte bilaterale, Havrileţ a răspuns: "Noi nu spunem asta. Noi spunem să se discute. Discuţia este să se poată face acest lucru la producătorii mici, în special din surse regenerabile, să nu fie obligaţi să meargă şi ei în PZU (piaţa spot a bursei de energie OPCOM - n.r.). Acum cei care produc 4 MW, spre exemplu, trebuie să livreze oricând 4 MW, iar când nu bate vântul să meargă în PZU şi să cumpere pentru a vinde la consumatorul lui", a explicat oficialul ANRE.
El a arătat că, potrivit participanţilor la piaţă, actuala reglementare este rigidă şi împiedică astfel o bună desfăşurare a pieţei.
"Ei pot încheia contracte flexibile cu consumatorii lor, se pot înţelege şi pot exista compensări, dacă producătorul nu îi poate livra o anumită cantitate la un moment dat", a adăugat oficialul ANRE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă