Data publicării:

Precizare după articolul ”Maria Horga, nou secretar de stat numit de Orban, contracte de milioane de euro cu statul român”

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Maria Gabriela Horga a fost numită de Ludovic Orban în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. După ce în presă au apărut informații conform cărora aceasta ar fi făcut milioane de euro din numeroasele contracte cu statul român și se află în centrul unui raport recent al ANAF, Maria Gabriela Horga a făcut o serie de precizări.

Redau mai jos precizările făcute de Maria Gabriela Horga, numită de Ludovic Orban în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului:


„Prin prezenta doresc să demontez afirmațiile false, preluate de la o altă publicație si neverificate și să clarific jumătățile de adevăr publicate în articolul de mai sus:


• "2,2 milioane de lei încasate ilegal. Potrivit unui raport al ANAF, firma Euro Audit Service SRL Târgoviște, deținută de Vasile Horga și condusă de fiica sa, Maria Horga, ar fi încasat ilegal 2,2 milioane de lei de la Primăria Tg. Jiu, în urma unui contract, potrivit flux24.ro (...)


Complet neadevărat, firma Euro Audit a încasat LEGAL, după 2 ani de la prestarea și executarea contractului, suma de 2,2 milioane lei de la Primăria Târgu Jiu în urma unei hotărâri judecătorești definitive a Curții de Apel Craiova, care a acordat companiei în compensare pentru neplată de către Primăria Târgu Jiu inclusiv penalități în sumă de 3,5 milioane. Firma Euro Audit Service SRL a renunțat la încasarea celor 3,5 milioane lei penalități și daune contractuale ca urmare a neplății timp de 2 ani, tocmai pentru a nu prejudicia bugetul pentru această întârziere.


Contractul fusese obținut prin compețitie cu alte trei firme din domeniu, criteriul fiind "prețul cel mai scăzut". Raportul ANAF la care faceți referire nu a vizat firma SC Euro Audit SRL, nefiind dispusă vreo măsură împotriva firmei. Mai mult decât atât, în acest moment, Curtea de Apel Craiova a desființat și ANULAT acest raport prin hotărâre a instanței în contencios administrativ și aș vrea să subliniez încă o dată că firma Euro Audit nu a avut nicio calitate în acest litigiu.


De la inființarea firmei în anul 2004 și până în prezent, nu am administrat sau condus niciodată firma SC Euro-Audit Service SRL, aspect ușor de verificat într-un extras la Registrul Comerțului. Acest contract a fost încheiat de tatăl meu, Horga Vasile, în calitate de administator unic, iar eu, Horga Maria-Gabriela nu am avut vreo atribuție de administrare în cadrul acestei firme, nu am participat nici direct si nici indirect la nicio operațiune legata de activitatea firmei Euro Audit nici în trecut, nici în prezent.

• Despre compania SC Euro Audit Service SRL și afirmațiile pe care le faceți în legătură cu acesta, fac următoarele precizări:


Compania SC Euro-Audit Service SRL a fost înființață și funcționează anul 2004 de tatăl meu, Horga Vasile, care, cu excepția perioadelor celor două mandate de parlamentar, a avut o activitate în mediul privat.


În cadrul firmei SC Euro-Audit SRL eu am deținut doar părțile sociale, nu am avut vreo atribuție de administrare, nu am participat nici direct si nici indirect la conducerea și administrarea activității firmei Euro Audit. Nu am fost și nu sunt implicată personal în obținerea vreunui contract al acestei firme.


De asemenea, contractele companiei sunt câștigate prin competiție publică în concordanță cu legea achizițiilor publice, prin procedurile transparente organizate prin sistemul de achiziții electronice SICAP, criteriul de atribuire fiind "prețul cel mai mic".


Totodată, este o companie onestă, DECLARATĂ întotdeauna, TRANSPARENTĂ, neascunsă niciodată, nedeținută prin interpuși pentru că activitatea a respectat legea întotdeauna. Acesta este o firma care a crescut încet, în mulți mulți ani, nu peste noapte, nu a crescut conjunctural în câteva luni, a ajuns la aproape 100 de angajați în peste 15 ani, are multe credite și linii de credit, leasinguri, plătește taxe si impozite corect și participă la sute de proceduri publice TRANSPARENTE, publicate în sistemul de achiziții publice electronice SICAP, iar dacă câștigă una din peste 20-30 dintre cele la care participă este un succes. Multe dintre aceste proceduri sunt câștigate în urma contestațiilor, inclusiv în cadrul instanțelor de judecată.


• Enumerarea unei serii de companii că aș fi deținut consilii de administrație în perioada 2012-2013 reprezintă informații neverificate și prezentate trunchiat.


În fapt, dintre companiile enumerate, pot spune că nu am făcut niciodată parte din consiliile de administrație de la: Electrica SA (și nici filiale acesteia enumerate), Nuclearelectrica SA, Hidroelectrica SA. Aceste informații sunt complet NEADEVĂRATE. Din nou, o simplă verificare la Registrul Comerțului al acestor societăți vă dovedește clar că eu, Maria-Gabriela HORGA, nu am fost membru în conducerea acestor societăți vreodată.

În cadrul Eximbank am participat o singură lună în cadrul unui comitet interministerial, și, în mod evident, am declarat activitatea și remunearația aferentă doar acelei luni din 2012. La Romaero, am fost desemnată de Ministerul în care îmi desfășuram activitatea să reprezint statul român în consiliul de administrație, timp de 6 luni, fiind o datorie de serviciu, remunerația fiind de 47 lei/pe lună, după cum de altfel puteți observa și din declarațiile mele de avere de la acea vreme. Iar participarea în comisii tehnice de privatizare era o atribuție de serviciu cu sarcini clare, de care m-am achitat onorabil la acea vreme. La celelalte două societăți menționare, SAAF și Active Conexe, selecția a fost făcută pe baza OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, de către un expert independent, nu de un reprezentant al statului, criteriul principal fiind studiile și competența profesională”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel