Data actualizării:
Data publicării:

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, anunță alegeri legislative anticipate pe 1 noiembrie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat, vineri, că Turcia va organiza alegeri anticipate pe 1 noiembrie. Negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare în urma scrutinului din luna iunie au eșuat la începutul acestei săptămâni, relatează AFP, Reuters și DPA.

Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), susținut de președinte la alegerile parlamentare din luna iunie, nu a reușit să obțină majoritatea în Parlament, pentru prima dată kurzii reușind să treacă pragul electoral.

Partidul kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului) a obținut 12,5% din voturi. Ipoteza anticipatelor a fost lansată imediat după alegerile din iunie. AKP s-a arătat inflexibil la negocieri, pentru că ar fi avantajat de anticipate. Există mari șanse ca electoratul naționalist, nemulțumit de intrarea kurzilor în parlament, să se întoarcă la partidul prezidențial, pe care îl abandonase în favoarea unor alternative din opoziție. Astfel, Erdogan speră ca AKP va face majoritatea, ba chiar va obține o supermajoritate care să-i permită schimbarea Constituției.
 
Anticipate pe 1 noiembrie

Erdogan îi va cere premierului Ahmet Davutoglu la începutul săptămânii viitoare să formeze un guvern interimar, au declarat importanți oficiali turci, după săptămâni de eforturi pentru crearea unei coaliții cu partidele de opoziție înainte de termenul limită stabilit pentru 23 august, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Șoc în Grecia după demisia lui Tsipras! Ce se întâmplă cu Syriza

"Cu voia lui Dumnezeu, Turcia va vota din nou în cadrul unor noi alegeri legislative pe 1 noiembrie", le-a spus președintele turc jurnaliștilor, la ieșirea dintr-o moschee din Istanbul. Totodată, el a afirmat că se va întâlni cu președintele Parlamentului luni pentru a face aranjamentele necesare.

Drama cutremurătoare din spatele unei imagini-simbol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel