Președintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, înmormântare. Politicienii prezenți
Slujba de înmormântare a preşedintelui Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a fost oficiată joi la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din Capitală de un sobor de preoţi condus de monseniorul Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti.
”Consider că domnul Ionel-Valentin Vlad a primit lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi şi-a orânduit viaţa călăuzit de credinţă. (...) Chiar în vremea comunismului a bătătorit drumul spre Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie duminicală şi de sărbători. A arătat şi atunci, şi după 1989 că se pot pune în armonie în acelaşi univers şi credinţa, şi ştiinţa”, a spus monseniorul Ioan Robu.
Lucian Mureșan, mesaj
Un mesaj al cardinalului Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice, a fost citit de episcopul eparhiei greco-catolice Sf. Vasile cel Mare din Bucureşti, Mihai Frăţilă.
”Am aflat cu tristeţe de plecarea dintre noi a preşedintelui Academiei Române, academicianul Ionel-Valentin Vlad. Înainte de a fi o somitate a disciplinei sale, academicianul Vlad a fost mai întâi un om de credinţă. (...) Academicianul Vlad ne lasă gustul consecvenţei sufleteşti şi al onestităţii. (...) Exemplul academicianului Vlad ne confirmă faptul că fără bunătate, iubire şi respect, cinste şi omenie, existenţa nu e decât vanitate şi întuneric. Adresându-vă sincere şi cordiale condoleanţe din partea mea şi a Bisericii Române Unite, aş dori să vă asigur şi de rugăciunea pentru sufletul trecut în veşnicie. Bucuria Naşterii Domnului să ne mântuie inimile cernite şi să uşureze greul despărţirii”, a transmis cardinalul Lucian Mureşan în mesajul său.
Principesa Margareta, mesaj
Principesa Margareta, custodele Coroanei Regale, a afirmat, într-un mesaj citit de academicianul Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, că Ionel-Valentin Vlad a fost un exemplu de simţ civic, de devotament profesional şi rigoare academică.
”Am aflat cu nespusă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în ajunul Naşterii Domnului, a preşedintelui Academiei Române, prof. Ionel-Valentin Vlad. Suflet delicat şi spirit de oţel, preşedintele Academiei a fost un exemplu de simţ civic, de devotament profesional şi de rigoare academică. În spatele discreţiei sale atât de contrastantă cu societatea contemporană, Ionel-Valentin Vlad a fost model în gândire şi tânăr în aspiraţii. Coroana Română a fost unul dintre idealurile pe care le-a slujit cu graţie şi devotament. Condoleanţe doamnei Vlad şi familiei îndurerate”, a spus principesa Margareta în mesajul său.
Prezenți la înmormântare
Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi academicianul Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române.
La slujba de înmormântare au fost prezenţi, alături de familie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, preşedintele Senatului UPB, Ecaterina Andronescu, subsecretarul de stat Irina Cajal, fostul preşedinte al Academiei Române Eugen Simion, academicianul Răzvan Theodorescu, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, membri ai Academiei Române.
Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a murit duminică, la 74 de ani, la locuinţa sa din Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News