Președinte PSD: Regret moartea celor din Colectiv, dar și Guvernul
Ioan Mang, președintele PSD Bihor, a declarat că regretă moartea celor care au fost în club Colectiv, dar și că un guvern care a guvernat bine a fost nevoit să demisioneze.
"Demisia domnului Victor Ponta survine în urma protestelor de azi-noapte din stradă, fiind o reacţie, într-un fel firească, la solicitarea străzii. Era de aşteptat să demisioneze şi cei care erau mult mai legaţi de evenimentul tragic de la Colectiv, mă refer, în primul rând, la primarul Piedone, demisie care a survenit abia după ce premierul şi-a înaintat demisia. Sigur, evenimentul tragic de la clublul Colectiv îl regretăm cu toţii, însă reacţia cetăţenilor care au ieşit în stradă este una emoţională, o reacţie de care trebuie să ţinem cont. Eu regret că s-a ajuns aici, regret şi moartea celor care au fost în clubul Colectiv, însă regret şi faptul că un guvern care a guvernat bine această ţară, cu reale efecte în economie şi în viaţa de zi cu zi a noastră a fost nevoit să demisioneze", a declarat Ioan Mang, președintele PSD, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News