Data publicării:
Președinta Croației, Grabar-Kitarović, exemplu pentru români. Soluția inteligentă pentru pensii
Devenită foarte populară, ca urmare a prezenței sale în tribunele de la Cupa Mondială, președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović a devenit un exemplu și pentru români, care nu contenesc sa o laude pe rețelele de socializare.
A preluat conducerea guvernului într-o perioadă de recesiune extremă și a luat măsuri de succes pentru a scoate țara din dificultate. Odată cu politicile interne eficiente, Grabar-Kitarovic a devenit unul dintre negociatorii cheie în stabilirea legăturilor dintre Iran și Europa, datorită carismei pe care a demonstrat-o că a câștigat sprijinul a peste jumătate din compatrioții ei. În vârstă de 50 de ani și având o prezență agreabilă, Grabar-Kitarovic a reușit să câștige simpatia românilor care postează pe Facebook măsurile pe care aceasta le-a luat pentru croați.
Astfel, internauții români spun că președintele Croației a luat niște măsuri foarte populare printre care amintim: a vândut avionul prezidențial, a vândut cele 35 Mercedes Benz care erau atribuite miniștrilor și altor oficiali, a returnat banii în trezoreria statului, Și-a redus propriul salariu și ale miniștrilor la jumătate, costurile și salariile ambasadorilor și consulilor au fost coborâte la 60%, a mărit salariul minim în sectorul privat, a eliminat pensiile speciale pentru senatori și deputați.
Măsură inteligentă pentru pilonul II de pensii
În fiecare țară, la fel ca și în România, a existat o mare controversă referitor la eficiența pilonului II de pensie. În Croația, Grabar-Kitarovic a găsit o metodă foarte inteligentă pentru a mări fondul de pensii fără să desființeze pilonul II. Astfel guvernul a scos la vânzare bonduri pentru firmele care dețineau contribuțiile la pilonul II. În scurt timp 72 % din fondurile strânse pe pilonul II au fost investite în aceste obligațiuni care după un timp vor fi rascumpărate de stat cu dobândă și acest lucru va înmulți banii de pensii. În plus, varianta croată face ca Guvernul să beneficieze de banii din pilonul II dar fără a-l desființa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News