Președinția îl face mincinos pe Stolojan
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Președinția, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Bogdan Oprea, dezminte o afirmație a lui Theodor Stolojan, cap de listă al PDL la alegerile europarlamentare din 25 mai. 

Theodor Stolojan a afirmat că nu este exclus ca sondajul realizat recent de "Greenberg Quinlan Rosner Research", care clasa PMP pe locul al treilea la europarlamentare, să fi fost efectuat la comanda Administrației Prezidențiale. 

"Dacă acolo apare numele lui Traian Băsescu ar putea fi un sondaj efectuat la comanda Administrației Prezidențiale. Președintele are dreptul ca din când în când să comande astfel de sondaje pentru a cunoaște starea de spirit a populației pe anumite teme, a mai făcut acest lucru", a declarat europarlamentarul PDL, pentru stiripesurse.ro

Vezi și: EBA: Stolojan și-a făcut partid prin racolări, să nu vorbească 

Întrebat despre acest subiect, Bogan Oprea a răspuns: "Nici preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi nici Administraţia Prezidenţială nu au comandat şi nu au plătit din bugetul instituţiei un sondaj de opinie pe durata mandatelor domnului preşedinte Traian Băsescu", scrie ziuanews.ro. 

Sondajul a fost realizat, potrivit PMP, la comanda sa și a plasat partidul susținut de președinte pe locul al treilea pentru europarlamentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel