Prăjitură cu mascarpone și căpșune. Rețeta de vară
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto colaj: Pexels (ROMAN ODINTSOV)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto colaj: Pexels (ROMAN ODINTSOV)
A venit vara, așa ca începe sezonul prăjiturilor cu fructe. Astăzi, ne-am oprit privirea peste o rețetă delicioasă cu căpșune.

Ingrediente blat:

- ouă 4 buc
- făină 200 g
- zahăr 170 g
- lapte 80 ml
- praf de copt 7 g
- esență de vanilie

Ingrediente cremă:

- mascarpone 250 g
- smântână lichidă pentru frișcă 250 g
- zahăr pudră 100 g
- gem de capsuni 150 g
- esență de vanilie
- frișcă îndulcită 200 g

Ingrediente topping:

- căpșune 1 kg
- gelatină 10 g
- zahăr 100 g
- zahăr vanilat 2 pliculețe
- sucul de la o lămâie

Vezi și: Prăjitură fără coacere. Este gata în 15 minute! Ai nevoie de 300 g biscuiți, lapte, zahăr pudră, budincă de vanilie...

Cum se prepară

Într-un castron mixați 4 albușuri cu un praf de sare până devin spumă. Adăugați 170 g de zahăr și mixați din nou până se dizolvă zahărul și obțineți o cremă tare și sticloasă. Adăugați 4 gălbenușuri, 80 ml lapte și 1 linguriță esență de vanilie. Mixați pâna la omogenizare. Cerneți 200 g făină amestecată cu 7 g de praf de copt. Amestecați bine cu o spatulă de silicon până când devine omogenă. Turnați compoziția într-o tavă de cuptor cu fund detașabil (25X25X8cm) tapetată cu hârtie de copt. Nivelați compoziția cu o spatulă.

Băgați la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 35 de minute. Scoateți tava din cuptor și lăsați blatul să se răcească. Scoateți blatul din tava și tăiați-l la jumătate obținând astfel în 2 foi egale ca grosime. Puneți partea de deasupra a balatului înapoi în tava cu partea tăiată în sus.

Într-un castron ținut la rece (frigider/congelator) puneți 250 g mascarpone și 250 g smântână lichidă pentru frișcă (scoase de la frigider, reci) și mixați până se întărește. Apoi adăugați 100 g zahăr pudră și mixati din nou pentru 2 minute. Nu exagerați cu mixatul ca să nu se taie crema. Adăugați esența de vanilie și 150 g gem de căpșune, potrivit ideideretete.net.

Amestecați cu o spatulă până se omogenizează. Puneți crema peste prima foaie de blat și nivelați cu o spatulă. Puneți deasupra cremei 3-4 căpșune tăiate bucățele mici. Puneți apoi foaia de blat rămasă deasupra cremei și îndepărtați hârtia de copt. Apăsați ușor cu palmele pentru a se lipi blatul de cremă. Bateți cu mixerul 200 ml de frișcă îndulcită, adăugați peste blat și nivelați cu o spatulă. Așezați peste frișcă căpșunele tăiate în jumătate. Opțional, dacă vă mai ramân capșuni, puteți să puneți si bucățele de căpșuni tocate mărunt.

Într-un castron puneți 10 g gelatină (aproximativ 7 foi) și acoperiți cu apa rece. Lăsați foile să se hidrateze conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Între timp puneți la fiert într-o cratiță 500 ml apa cu 100 g zahăr, 2 pliculețe de zahăr vanilat și sucul de la o lămâie. Amestecați până se dizolvă zahărul. Când începe să fiarbă, opriți focul și adăugați gelatina scursă bine de apă. Amestecați pana se dizolvă gelatina.

Lăsați să se răcească și turnați apoi peste stratul de căpșune. Băgați tava la frigider și lăsați 12 ore. Când stratul de gelatină s-a întărit, scoteți din tavă și tăiați în porții potrivite.

Vezi și: Cornuri pufoase făcute în casă. Rețeta de weekend

BONUS: Tulumba, prăjitura turcească adorată de iubitorii de dulciuri

Ingrediente

 500 ml apă
 2 linguri unt
 3 ouă
 350 g făină
 1 lingură amidon
 3 linguri griș
 ulei pentru prăjit

Pentru sirop

 500 g zahăr
 500 ml apă
 2 linguri zeamă de lămâie

Cum se prepară

Pune apă într-o cratiţă la foc, apoi adaugă untul şi lasă-l să se topească complet. Adaugă făina şi amestecă energic pentru 2-3 minute, până când aluatul devine fin şi nelipicios. Scoate-l din cratiţă şi lasă-l deoparte să se răcească.

În răstimp, pregăteşte siropul: combină apa cu zahărul şi amestecă-le la foc mediu. Când siropul începe să fiarbă, adaugă zeama de lămâie şi stinge focul, potrivit retetepractie.ro.

Când aluatul s-a răcit, pune-l într-un bol de mixer, împreună cu grișul şi amidonul. Bate compoziţia adăugând ouăle pe rând, lăsând amestecul să se omogenizeze după fiecare ou în parte. Când aluatul devine omogen şi lipicios, mută-l într-un poș de ornat cu vârf stea, cât mai mare.

Pune uleiul într-o cratiţă cât mai mare în diametru. Formează tulumba de 3-4 cm lungime, presând poşul şi tăind cu o foarfecă pentru a delimita între fiecare 2. Prăjeşte-le la foc mic şi întoarce-le când se rumenesc. Scoate desertul, scurge-l de uleiul în exces şi mută-le direct în sirop. Lasă-le în sirop pentru 2 minute, apoi aşază-le pe platoul de servire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel