Prahova, pe primul loc în ţară la numărul de incendii de vegetaţie; peste 600 de hectare au ars în ultimele 3 zile
Judeţul Prahova se află pe primul loc în ţară la numărul de incendii de vegetaţie uscată izbucnite de la începutul anului, doar în ultimele trei zile fiind mistuite peste 600 de hectare de teren, focul afectând inclusiv case părăsite.
Potrivit datelor comunicate, joi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în perioada 1 ianuarie - 21 martie, au avut loc 623 de astfel de evenimente, situând judeţul pe primul loc la nivel naţional.
În perioada 1 - 21 martie, în Prahova au fost raportate 125 de incendii de vegetaţie uscată
Doar în ultimele trei zile, peste 600 de hectare au fost afectate de incendii de vegetaţie uscată, focul cuprinzând, conform raportărilor anterioare, inclusiv case părăsite.
"În ultimele 24 de ore, pompierii militari prahoveni au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 23 de incendii de vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş. Cauză probabilă de producere a acestor evenimente o constituie utilizarea focului deschis în spaţii deschise, cetăţenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafaţa de ardere a fost de aproximativ 116,35 ha vegetaţie uscată. Misiunile cele mai dificile din cauza suprafeţelor afectate, a vântului puternic care dezvolta şi propaga cu repeziciune incendiile, dar şi a drumului inaccesibil autospecialelor au fost în localităţile Podenii Noi şi Chiojdeanca, unde incendiile se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 90 ha cu posibilităţi de propagare la locuinţe", a informat ISU Prahova, potrivit Agerpres.
Aderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă
Autorităţile fac apel către cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor, reamintind că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.
"De asemenea, reamintim prahovenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se, totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor", arată ISU.
Totodată, Prefectura Prahova anunţă că a fost constituită o comisie mixtă pentru verificarea modului de aplicare şi respectare a actelor normative în vigoare în domeniul protecţiei mediului de către persoanele fizice şi juridice din judeţul Prahova care ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă.
Această comisie este coordonată de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova, ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Prahova, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.
"Aşadar, în următoarea perioadă, Comisia mixtă va efectua verificări, prin sondaj, la persoanele fizice şi juridice din judeţul Prahova care deţin/ administrează terenuri agricole, potrivit propriilor competenţe. Integratorul rezultatelor verificărilor efectuate va fi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova care va întocmi un raport pe baza informărilor transmise de către toţi reprezentanţii instituţiilor participante, după fiecare acţiune desfăşurată pe teren", precizează Prefectura.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News