Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis propunerea DNA Ploieşti şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei Elena Crina Ioniţă, avocat în Baroul Dâmboviţa, pentru o perioadă de 15 zile, decizia nefiind definitivă.
Elena Crina Ioniţă a fost reţinută de procurorii DNA Ploieşti sub acuzaţia de trafic de influenţă, în formă continuată. Potrivit unui comunicat de vineri al DNA, în mai şi septembrie 2014, Elena Ioniţă, în calitate de avocat, a pretins şi primit de la un martor denunţător, în doua rânduri, câte 2.500 euro, iar la data de 11 noiembrie 2015 a mai pretins de la aceeaşi persoană, pentru sine sau pentru altul, suma de 5.000 euro.
'În schimbul acestor sume de bani, inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă şi a promis că va determina un magistrat - judecător din cadrul Tribunalului Dâmboviţa să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar care-l privea în mod direct pe martorul denunţător', susţin procurorii.
În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare