PPU, rezoluție pentru alegerile locale. Listele candidaților, definitivate până la 15 martie
Partidul Puterii Umaniste (PPU), reunit duminică la București la ședința Consiliului Național, a decis ca listele pentru alegerile locale să fie definitivate până pe data de 15 martie. Umaniștii au adoptat o rezoluție în cadrul CN, privind regulile de urmat în viitoarea campanie electorală.
Printre altele, rezoluția prevede alianțe locale doar pentru obiective bine stabilite și asumate de toate forțele politice implicate, precum și obligativitatea candidaților, în eventualitatea că vor fi aleși, de a prezenta alegătorilor rapoarte trimestriale de activitate.
Redăm integral textul rezoluției:
„Asumând
Necesitatea transpunerii principiilor doctrinei umaniste în politici publice concrete, în beneficiul întregii societăți românești,
Imperativul consolidării clasei de mijloc, componentă esențială a unei democrații autentice și a unei economii competitive
și
Prioritatea promovării onestității și „valorii umane" drept criterii fundamentale pentru ocuparea funcțiilor publice,
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), în pregătirea participării la alegerile locale organizate în anul 2020,
Hotărăște:
1. Selecția candidaților umaniști la alegerile locale și parlamentare va fi realizată pe criteriul experienței și competenței profesionale. Candidații umaniști vor fi, în principal, persoane împlinite pe plan uman și profesional, desprinse de interesele materiale personale, capabile să se pună real în slujba comunităților pe care le reprezintă.
2. Reprezentanții PPUSL în administrația locală vor promova, cu precădere, proiecte și politici publice dedicate consolidării clasei de mijloc, stimulării creativității și inovației, precum și asigurării unei protecții eficiente categoriilor sociale vulnerabile.
3. Organizațiile teritoriale ale PPUSL pot încheia alianțe politice pe plan local exclusiv în vederea aplicării unor proiecte și soluții selectate în urma unor largi consultări ale comunităților locale. Orice propunere de alianță locală va fi prezentată - în vederea validării de către conducerea centrală - însoțită de setul de măsuri concrete ce va fi asumat transparent de către toate forțele politice implicate.
4. Toți candidații umaniști vor prezenta, în scris, comunităților pe care doresc să le reprezinte, prioritățile mandatelor de aleși locali sub formă unui set de măsuri concrete, care va conține inclusiv termenele de finalizare, metodele și resursele utilizate. Ulterior obținerii funcției pentru care au candidat, reprezentanții umaniști în administrația publică locală vor realiza, trimestrial, rapoarte de activitate în care se vor raporta, punctual, la fiecare dintre angajamentele asumate în campania electorală.
5. În vederea participării la alegerile locale, Organizațiile județene ale PPUSL vor transmite, până la dată de 15 martie 2020, listele cu toți candidații umaniști pentru funcțiile de primar, consilier local și consilier județean."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News