Data publicării:

PPE susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul lui 2011

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
schengen
schengen

Partidul Popular European (PPE) susţine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen până la sfârşitul lui 2011, a declarat joi Mario David, vicepreşedintele partidului.

Hotărârea politică privind aderarea celor două ţări membre ale Uniunii Europene (UE) poate fi luată în iunie, a declarat Mario David, pentru postul naţional bulgar de radio, citat de Mediafax. În urmă cu două luni, el a condus grupul de lucru al PPE pe această temă. Grupul a fost creat după ce Franţa şi Germania au declarat oficial că o posibilă aderare la Schengen a celor două ţări, în această perioadă, ar fi prematură.

„Eu cred că poziţiile Franţei şi Germaniei au avut la bază o hotărâre politică luată înainte de prezentarea rapoartelor tehnice. Sper ca evaluarea din martie să arate că ultima problemă, cea de la frontiera bulgaro-turcă, a fost soluţionată“, a spus Mario David.

Grupul de Evaluare Schengen (Sch-Eval) a aprobat, luni, rapoartele tehnice asupra nivelului de pregătire al Bulgariei de a adera la spaţiul Schengen. Potrivit raportului, Bulgaria a îndeplinit criteriile Schengen în privinţa implementării SIS/SIRENE, dar este necesar să depună eforturi suplimentare pentru a face faţă problemelor de la frontiera cu Turcia.

Comisiile parlamentare pentru Politică Externă din România şi Bulgaria au prezentat, miercuri, o declaraţie comună privind pregătirea celor două ţări să adere la spaţiul Schengen, de liberă circulaţie a persoanelor, bunurilor şi capitalurilor. Declaraţia survine într-un context în care este aproape sigur faptul că România şi Bulgaria nu vor fi primite în Schengen la termenul prevăzut iniţial, în martie 2011.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel