Data publicării:
Poza în care Orban fumează la Guvern, IMAGINEA pandemiei. Vâlcu: Cine este politicianul care a salvat premierul
Poza cu Ludovic Orban fumând cu alți oameni din Guvern a atras atenția ”aproape” tuturor.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a explicat de ce fotografia virală cu Orban şi miniştrii nu va fi fatală Guvernului. "Poza nu va fi fatală Guvernului pentru că românii nu suferă de ipocrizie. Participanţii au fost amendaţi, au plătit la capacitatea maximă şi asta e. Acei români care sunt fumători sunt mai indulgenţi cu premierul. Cei care sunt simpatizanţi ai PNL sunt mai indulgenţi cu membrii Guvernului”, a declarat Daniel Fenechiu la Antena 3.
Jurnalistul Val Vâlcu a spus că liberalul are dreptate. Într-adevăr, electoratul PNL este ca bărbatul înșelat de soție care întreabă: Tu crezi ce vezi sau crezi ce spun eu? Așa este și aici. Electoratul PNL va spune că nu este mare lucru ce s-a întâmplat de ziua lui Orban și va zice: Ce? Noi nu mai fumăm la birou?
Problema numărul 1 nu este electoratul PSD sau nehotărâții, ci electoratul de dreapta, USR-iștii, corporatiștii, electoratul lui Klaus Iohannis care este un electorat mai pretențios. Corporatiștii suferă că stau de două-trei luni acasă și văd cum bugetarii, în frunte cu șeful lor, fumează în birou. Pentru acel gen de electorat, fotografia este o problemă, nu și pentru electoratul clasic PNL, nu pentru cei care votează, de 30 de ani, cu PNL. Votanții vechi nu vor lăsa partidul doar pentru că Ludovic Orban a fumat în birou.
Dan Barna ”face” jocul PNL
În această ecuație, observăm lipsa de acțiune a lui Dan Barna, șeful USR, a remarcat Val Vâlcu. Este absent și nu a ieșit din logica - PSD este dușmanul. În general s-a ferit să atace Guvernul. De aici se pot desprinde două lucruri: fie speră într-o guvernare cu PNL, fie nu are curaj să dea atacul.
Nu ne dăm seama ce este în sufletul USR-iștilor. Conform lui Alfred Bulai, ei sunt intrigați de non-combatul lui Dan Barna, dar nu au curaj să-l dea jos, nefiind o echipă care să înlocuiască actuala conducere.
Te-ai fi așteptat ca Dan Barna să activeze vechea retorică - PSD, PNL, aceeași mizerie. Te așteptai să o relanseze, dar iată că nu o face, fiind absent pe marile teme. Este non-combat, ceea ce pentru Ludovic Orban este perfect, subliniază jurnalistul Val Vâlcu.
După imaginea apărută în presă, premierul și-a pus cenușă în cap, a recunoscut că a greșit. Adevărul este că Ludovic Orban se identifică cu marea majoritate a publicului care mai fumează la birou, care mai dă masca jos, care spune: Ce a făcut Orban? A omorât pe cineva?
Pe acest fond, iată că USR n-a mișcat în front. A fost absent spre norocul lui Ludovic Orban. Case closed. Omul care l-a salvat e... Dan Barna.
Acest articol reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News