Data actualizării: 18.02.2015 21:27
Data publicării: 18.02.2015 21:00

Povestea primului avion românesc. Cum era să colaborezi cu Aurel Vlaicu - File de istorie

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura

În Arhiva de istorie orală a Societăţii de Radiodifuziune se află o înregistrare de o mare valoare documentară, o mărturie despre construirea primului avion realizat de un român, pe pământul României.

Înregistrarea a fost făcută în februarie 1982 cu Ion Ciulu, mecanicul care l-a ajutat pe Aurel Vlaicu să-l construiască.

Planorul lui Aurel Vlaicu

“În 1909 aveam 18 ani. Eram ucenic în anul III la Arsenalul Armatei. Colaborarea mea cu Aurel Vlaicu a început în toamna anului 1909, când Aurel Vlaicu s-a prezentat la Arsenalul Armatei pentru a-şi construi primul său avion cu motor, “Nr.1”. A venit atunci la Arsenal, trimis de la Ministerul de Război. A venit cu planuri, cu schiţe şi am început lucrarea. A dat schiţe să se lucreze la partea lemnoasă, la atelierul de lemnărie. După aceea a venit la [secţia] mecanică şi a dat iar schiţe pentru diferite piese, tendoare. Eu am lucrat la tendoare, prima dată. Erau de sârmă făcute, nu erau tendoare cumpărate, erau din sârmă de oţel, îndoite, lipite cu alamă şi le filetam. A trebuit să facă întâi scule pentru ele, trebuia [folosit] atelierul de focoase, care avea strunguri, să facă piuliţele de alamă. Şi aşa am lucrat încet, încet. Ăsta a fost primul avion care s-a făcut în Ţara Românească.

Aproape de 1 ianuarie 1910 Aurel Vlaicu a plecat la Paris să-şi comande motorul şi când s-a întors de la Paris a dat, mi se pare, şi pe la Berlin şi a comandat ţeava de aluminiu, coloana vertebrală [a avionului]. Şi când a venit în ţară, în atelierul de vopsitorie, pentru ca era un atelier mare, am improvizat şi am închis cu scândură şi cu sac şi acolo am început montajul [avionului]. L-am montat… încet-încet a început să se înjghebeze avionul. Întâi şi-ntâi a venit rombul ăla din faţă, am început să montăm coloana vertebrală, pe urmă partea din spate, patina. Am început să-l închegăm. Pe la sfârşitul lui aprilie, pe la începutul lui mai 1910 avionul era gata, da’ nu ne venise motorul. Motorul a venit foarte târziu din Franţa, nu ştiu din ce cauză. Era un motor Gnôme rotativ, cu 7 cilindri, de 50 de cai putere. Şi am montat motorul la avion, am făcut întâi proba acolo, în Arsenal, că s-adunase tot Arsenalul când am dat drumul la motor… la vâjâitul acela care se făcea…Pe urmă l-am demontat, l-am suit într-un vagon de cale ferată şi l-am dus la Cotroceni, la Aerostaţie. Acolo era un hangar mare unde se umflau baloanele captive în care se urcau pentru observaţie. L-am montat întâi jos, unde era o groapă mare, adâncă de vreo 4 m. Vlaicu a cumpărat scânduri, a făcut la suprafaţă o platformă şi acolo, pe platforma aia am montat [avionul].

Aurel Vlaicu al doilea din dreapta. In fata sa, jos, sta fratele sau Ion. In stanga lui Vlaicu este Giovanni Magnani, antreprenorul care l-a sprijinit. In fundal, cu baston, posibil sa fie I. L. Caragiale.

Aurel Vlaicu al doilea din dreapta. In fata sa, jos, stă fratele sau Ion. În stânga lui Vlaicu este Giovanni Magnani, antreprenorul care l-a sprijinit. În fundal, cu baston, posibil să fie I. L. Caragiale.

Şi pe urmă au început zborurile. A început cu el să facă rulaj pe câmp, dar ba se defecta una, ba alta, până când l-am pus la punct… După aceea, într-o zi, pe 15 iulie, venise foarte multă lume, printre care prinţul Carol care era însoţit de profesorul său Murgoci, [prinţul] Niculae, [prinţesele] Elisabeta şi Mărioara, amândouă cu trăsura. Şi când şi-a luat zborul, fie că de emoţie, poate frica de necunoscut – până atuncea făcuse el zboruri, aşa, la mică înălţime: un metru, nu ştiu ce – atunci s-a ridicat la vreo 20 de metri înălţime, aproape la vertical. Când a văzut el că se duce la vertical, a oprit motorul. Avionul a alunecat pe partea dreaptă şi a căzut şi s-a rupt. Am dat fuga când am văzut chestia asta, m-a luat Carol cu maşina lui şi ne-am dus şi l-am scos de sub aripi. Când am ridicat aripa să-l scot de sub avion l-am întrebat: “Ai păţit ceva, Vlaicule?” “N-am păţit nimic, doar mi-a făcut o cucă în cap” – el vorbea ardeleneşte – mi-a făcut doar o cucă în cap, dar nu-i nimica. În două săptămâni [avionul] va fi gata…”, pentru că el avusese grijă să-şi facă piese de rezervă, că se aştepta că are să se mai strice ceva.

Aurel Vlaicu în 1910

Pe urmă ne-am dus la Arsenal cu trenul, l-am refăcut iar în atelierul ăla şi pe urmă am venit înapoi, la Cotroceni. De-atunci au început zborurile, de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic cu el. Se ducea până la forturi, venea înapoi, ateriza şi iar se ducea, iar venea înapoi, spre Chitila… zboruri împrejur, aşa, în apropiere. El nu cunoştea aşa bine Bucureştiul. A început zborurile şi a exersat şi a deprins bine pilotajul avionului. La Cotroceni era şi prinţul Bibescu, avea un hangar alături de hangarul Aerostaţiei. Avea un aparat Blériot. Erau puţine aparate pe vremea aia. Avionul lui Vlaicu a fost al doilea, al treilea. Şi a început o întrecere amicală. Farman-ul era mai greoi, Blériot-ul era mai mic. Farman-ul zbura mai încet, era o hardughie mare, ca o magazie. Blériot-ul avea motor mic, de 30-35 de cai putere. Avionul lui Vlaicu avea motor bun şi zbura mai repede. Aurel Vlaicu i-a întrecut pe toţi. Aparatul lui era mai bun!”