Data publicării:
Povești dureroase ale românilor. Boala care distruge vieți și ucide 4000 de oameni zilnic
Dincolo de cifrele legate de numărul morților, hepatita este o boală care poate distruge vieți. Sunt oameni cu povești incredibile care se luptă zilnic cu o maladie care ucide anual 4.000 de oameni.
Sunt persoane pe care boala le face mai responsabile şi mai hotărâte. Sunt persoane care nu știu ce să facă atunci când sunt puse în fața diagnosticului crunt. Sunt oameni care se întreabă: de ce eu? Sunt persoane care luptă în tăcere să trăiască și sunt multe povești ale oamenilor cu hepatită pe care nimeni nu le știe.
Pentru a vă face vocea auzită, cu ocazia zilei de 28 iulie, puteți împărtăși cu toată lumea povestea dumneavoastră de viață. Experiența personală poate salva pe un bolnav care și-a pierdut speranța!
• Puneți un mesaj, un apel, un gând, alături de o poză, pe twitter – folosiți hashtag-ul #4000voices!
• Vă puteți regăsiți, în acest fel, pe harta World Hepatitis Alliance -
http://www.worldhepatitisday.org/en/4000-voices.
Lupta contra hepatitei
Pe 28 iulie este ziua luptei împotriva hepatitei, iar cu această ocazie site-ul www.hepato.ro a transmis statistici îngrijorătoare cu privire la rata mortalității în rândul pacienților bolnavi de hepatită.
La nivel mondial, 4.000 de vieți se pierd zilnic din cauza hepatitei. 1 din 12 oameni poate avea o formă de hepatită!
• 400 de milioane de oameni traiesc cu virusul hepatitei B sau C!
• În fiecare an, 1,4 milioane de oameni mor din cauza hepatitelor virale!
În România se estimează că aproximativ 600.000 de oameni au hepatita cronică C. Peste 800.000 au hepatita cronică B sau B plus Delta. Din păcate numărul celor depistați este încă destul de redus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News