Potopul Biblic ar fi avut loc în Marea Neagră, afirmă descoperitorul epavei Titanicului
Arheologul-scafandru Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, susţine că Marele Potop Biblic se bazează pe evenimente reale, în regiunea
Echipa de cercetători condusă de Robert Ballard a datat cu carbon scoicile găsite pe un ţărm antic, aflat sub apele Mării Negre. Potrivit studiilor, se crede că Marea Neagră ar fi dovada Poptopului Biblic, întrucât datările s-au situat în jurul anului 5.000 î.Hr.
Într-un interviu acordat ABC News, Robert Ballard susține ipoteza conform căreia, în urmă cu 12.000 de ani, globul pământesc era acoperit, în cea mai mare parte, de gheaţă, iar Marea Neagră era un lac cu apă dulce, înconjurat de terenuri arabile. În jurul anului 5600 î.Hr, când gheţarii au început să se topească, nivelul oceanelor a crescut considerabil. Acest fapt a provocat inundaţii pe întreaga planetă, apa ajungând și în Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor.
Potrivit un studiu din 1997 semnat William Ryan şi Walter Pitman verificat de arheologul-scafandru, se pare că tone de apă rezultate de la ghețari s-au scurs în lacul de apă dulce în fiecare zi, iar potopul a durat cel puţin 300 de zile. Peste 95.000 de km pătraţi de pământ au fost inundaţi, iar forţa apei era de 200 de ori mai mare decât a cascadei Niagara, ştergând totul din calea sa. Potopul a transformat Marea Neagră dintr-un lac cu apă dulce, într-o mare cu apă sărată. Cercetătorii susţin, pe baza datării cu carbon şi imaginilor realizate cu ajutorul sonarului, că potopul lui Noe a fost, de fapt, acel eveniment cataclismic. "Am fost acolo să căutăm potopul. Nu doar o creştere a nivelului mării, ci o inundaţie gigantică, care a rămas acolo. Pământul care a fost inundat a rămas inundat", spune Robert Ballard. Echipa arheologului a găsit pe fundul Mării Negre şi epava unui vas, precum şi vase de lut antice. Deşi nu crede că va găsi vreodată Arca lui Noe, Robert Ballard este sigur că va găsi aşezarea unei comunităţi care a fost ştearsă de pe faţa Pământului.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News