Postul Paștelui. Părintele Visarion Alexa, despre ce trebuie să înțeleagă toți
Postul Paștelui a început luni. Părintele Visarion Alexa a vorbit despre regulile ce ar trebui urmate în aceste zile.
„Ar trebui să înțeleagă că este cea mai frumoasă perioadă din an, pentru că ne folosim sufletul, dăm importanță purtării noastre, slujbelor de la Biserică, nu ne mai bazăm pe a consuma, ci pentru a trăi. Trebuie să fim atenți la gândurile noastre, iar postul e ca o perioadă în care suntem în arenă, în care ne pregătim.
În fiecare zi, în Biserică, are loc o rugăciune, ca o istorie a omului, iar la finalul fiecărei strofe se spune "Dumnezeule, miluiește-ne.". Accentul cade, evident, pe mâncare. Postul sufletesc trebuie să fie în tot timpul anului, acum este însoțit și de alimentar, vom mânca mai puțin, mai econom, fără alimente de origine animală. Postul este o perioadă de omenie, de la hrană până la purtare, de la trup, la suflet", a declarat acesta la „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Postul Paștelui a început luni, 2 martie, și se va încheia pe 19 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News