Data actualizării:
Data publicării:

Postul Paștelui, „alimente-minune”. Țeapa nutriționiștilor cu șapte clase: E atât de periculos încât oamenii nu își dau seama

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie creată de Daria Shevtsova, de la Pexels
Fotografie creată de Daria Shevtsova, de la Pexels

Mereu când este post, apar tot felul de „nutriționiști” care ne propun alimente-minune.

Alegeri prezidentiale 2024

Dar atenție! Nu oricine dă sfaturi despre alimentație este nutriționist cu acte în regulă. După cum bine știți, nu este cartier în care să nu vedem că se află un cabinet de nutriție. După un curs plătit, oricine, fără prea mult efort, chiar dacă are, de exemplu, doar șapte clase, poate să-și câștige titulatura de "nutriționist". Primește o diplomă, iar mulți români, din păcate, își lasă sănătatea în mâinile sale.

Academicianul Constantin Ionescu-Târgovişte, invitatul DC News în cadrul emisiunii "Academia de Sănătate" realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale, a tras un semnal de alarmă vizavi de acest subiect.

"Libertatea prost înțeleasă a făcut să apară unele anomalii. Mi-a spus una dintre colegele mele că, din curiozitate, s-a înscris la un curs de nutriție. Sunt cursuri la care se poate înscrie oricine chiar și dacă are șapte clase sau mai puțin. Este suficient să îi placă nutriția. Acolo se spune așa: 'oricine are interes pentru nutriție se poate înscrie'. Plătește cursul și capătă o diplomă cu titlul de nutriționist pe care o poate pune la cabinet.

Vă dați seama ce fel de instrucție poate să facă un asemenea om? Nutriția este un domeniu foarte complicat. Noi suntem specialitatea 'Diabet, nutriție și boli metabolice' și nu putem nici noi să cuprindem toată nutriția. În schimb, se aruncă pe piață titulaturi care sunt atât de periculoase încât oamenii nu își dau seama. Oamenii se duc cu gânduri bune, dar ce se propagă acolo... (...) Există un curs de nutriție, masterat, la Școala de Asistente Medicale. Acolo știu ce să predea fiecărei categorii de pacienți. Nutriția este un lucru fundamental", a zis profesorul.

Așa că, înainte să luați în considerare sfaturile cuiva privind alimentația, vedeți cine este cu adevărat, ce CV are, ce școli a terminat. Nu vă lăsați sănătatea în mâna oricui se crede nutriționist!

VEZI ȘI: În acest an, Paştele ortodox pică pe 24 aprilie

 

Anul acesta, Paștele ortodox pică pe data de 24 aprilie. Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei. În 2022, Postul Paștelui va începe luni, 7 martie. Numit și Postul Mare, acesta nu este altceva decât o pregătire spirituală și trupească pentru Praznicul Învierii lui Iisus Hristos care va avea loc în data de 24 aprilie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel