Data publicării:
Postul Crăciunului: 15 noiembrie, prima zi de post
Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către toți credincioșii este ținut cu strictețe de credincioșii în întreaga lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putința curățării trupești și sufletești.
Acest post ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie.
În acest post se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei (de exemplu, cartofii fondanți) și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peste și vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserică Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie roșie atunci se face dezlegarea și la peste. În zilele de marți și joi credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn.
În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar: grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame deoarece cu semințe a ajunat și Daniil proorocul și cei trei tineri din Babilor, care au prevestit și așteptat Nașterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News