• Posibilitatea unui război în Europa. Chirieac, după declarațiile lui Geoană: Sugerează că personalul militar trebuie antrenat
Analistul politic Bogdan Chirieac a clarificat declarațiile secretarului general adjunct NATO, Mircea Geoană, care a spus că "suntem în situația în care trebuie să realizăm că războiul este posibil în Europa".
„Suntem în situația în care trebuie să realizăm că războiul este posibil în Europa, că riscurile abundă din foarte multe direcții și este momentul să reinvestim în apărare și securitate națională. Sper ca România să recupereze aceste deficite din ultimii ani, să o facă inteligent investind și în oameni, fiindcă oamenii sunt foarte importanți”, a declarat recent Mircea Geoană.
Există un pericol de război mondial?
„Ceea ce spune Mircea Geoană este un lucru extrem de serios. Poate ceea ce se întâmplă, în acest moment, în lume să reprezinte un pericol, într-adevăr, pentru întreaga lume? S-ar putea dezvolta un război chiar și neconvențional, de exemplu unul de natură socială, în Europa?”, a întrebat Niels Schnecker, moderator România TV.
„Eu cred că Mircea Geoană s-a referit la un război în sensul clasic al cuvântului, fiindcă pentru un război social nu te pregătești înarmându-te, cumpărând armament și învățând. Spunând să ne preocupăm și de oameni, sugerează că personalul militar trebuie antrenat.
Cred că, după invadarea Ucrainei, există riscul unui război în Europa, dar nu între Rusia și țările NATO. Ar trebui ca Rusia să fie întotdeauna descurajată să înceapă un astfel de război. Cum descurajezi? Prin achiziția tehnicii noi, învățând să o manevrezi, pregătind personalul, făcând în țară activități care se asigură că tehnica funcționează, mentenanță.
În acest moment, investițiile în înarmare nu sunt plăcute de publicul larg, se spune "Ce ne mai trebuie nouă să investim miliarde pe an?". Uite, s-a dovedit că sunt foarte necesare și că, în secolul XXI, a fost posibil ca, fără nicio provocare, Rusia să atace Ucraina”, a răspuns Bogdan Chirieac.
Va putea ataca Rusia în Europa?
„Afirmația lui Mircea Geoană am pus-o și în cheia modului în care se desfășoară în momentul de față relația dintre statele europene și Ucraina. Statele europene încep să piardă interes în susținerea Ucrainei. În al doilea rând, toate aceste neliniști sociale din diferitele de țări slăbesc statele europene, ceea ce ar putea să prezinte o oportunitate pentru cineva, mă gândesc aici la Vladimir Putin, care ar vrea să atace de exemplu Europa”, a mai adăugat Niels Schnecker.
„Nu cred că Putin va mai ataca cu tancul în Europa. Singura țară pe care o văd în continuare în pericol dacă Putin câștigă în Ucraina este Republica Moldova. Frații noștri de dincolo de Prut sunt într-un mare pericol. Pe de altă parte am văzut și rezultatul alegerilor de acolo. În continuare Rusia nu are nevoie să tragă cu tunul în Republica Moldova – sunt de ajuns fake news-ul, propaganda, intimidarea. Dar nu pot să văd că Rusia atacă Germania, România sau Polonia – însă pentru asta trebuie să fim puternici din punct de vedere militar”, a conchis analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News