Posibil atac terorist la Ambasada Franţei din Roma. Un plic a explodat
Un plic care a fost trimis la Ambasada Franţei din Roma a explodat, miercuri, după ce un angajat al instituţiei l-a desigilat, autorităţile deschizând o anchetă pentru un posibil atac terorist.
Plicul a fost găsit de o femeie, angajată a ambasadei, în timp ce sorta scrisorile sosite pe adresa instituţiei cu sediul în Palatul Farnese din centrul Romei. În momentul în care a desigilat scrisoarea, aceasta a izbucnit în flăcări, în faţa femeii, potrivit New Indian Express.
"Am văzut flacăra şi imediat m-am gândit că este o bombă", a declarat victima, scrie romaniatv.net.
Clădirea a fost evacuată de urgenţă. Femeia, aflată în şoc, nu a suferit nicio rană, dar a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare. Ambasadorul Franţei în Italia, Catherine Colonna, a fost informată imediat despre incident. Înăuntrul plicului nu se afla niciun mesaj şi până în prezent nimeni nu a revendicat atacul.
Angajaţilor ambasadei li s-a solicitat să nu mai atingă alte scrisori în cazul în care au fost expediate mai multe colete explozive, iar autorităţile italiene anchetează cazul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News