A fost un geniu al expresiei și a înțeles societatea în care a trăit ca un spectacol perpetuu, operele sale fiind capabile, la fiecare parcurgere, să dezvăluie noi semnificații ale textului. Astăzi, 1 februarie, se împlinesc 162 de ani de la nașterea oficială a marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, cel care dorea ca "dac-o fi să îmbătrânească să i se zică Moș Virgulă".

Ziua lui Ion Luca Caragiale (1852-1912) este sărbătorită pe 30 ianuarie, dar, conform documentelor, data oficială a naşterii lui este 1 februarie 1852.

Cu această ocazie, Ziarul Metropolis prezintă portretul acestui geniu al literaturii române, realizat de însuși I.L. Caragiale așa cum știa el cel mai bine, prin forța cuvintelor.

● „Om din popor, fără nume de naştere, fără avere, fără sprijin, mie nu mi-e permis un moment să uit, oricât de puţin ar însemna persoana mea ca publicist – că n-am avut pe lume alt protector decât libertatea tiparului.

Am o educaţie nu tocmai îngrijită, fiindcă părinţii mei n-au avut mijloace să-mi dea una aleasă; dar am puţin bun-simţ şi […] mă exprim, fără vreun fel original de gândire, destul de limpede şi comod. Pe lângă asta, sunt, slavă Domnului! sănătos şi voinic; duc bine la tăvăleală; dovadă că pot fi, în acelaşi timp şi fost sufleor şi copist la teatru, şi corector într-o tipografie mare, la două ziare şi dau lecţii la nişte copii; aşa că pot, cu una cu alta, câştiga destul cu ce să ne susţinem eu şi familia până să termin studiul dreptului.” (Opere, V, p. 467)

● „Sunt o fiinţă foarte complexă! Capriţioasă şi statornică; impresionabilă ca un copil incult, blazată ca un filozof istovit, mahalagioaică şi aristocrată; aici primitivă, aici ultra-rafinată, iau în glumă împrejurările cele mai grave şi sunt gravă faţă cu cine ştie ce nimicuri. Mă înnebunesc după evenimente de senzaţie, vesele sau funebre, parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri…[… ] Îmi trebuiesc dimineaţa cum deschid ochii ştiri palpitante, dacă nu mâhneşte peste măsură şi nu mă pot mângâia decât a doua zi cu o născocire şi mai şi.” (I.L. Caragiale, „Începem” ,1909)

● „Nu ştiu, când am hârtia albă dinaintea ochilor, mă apucă aşa ca o ameţeală şi o spaimă… Mi se pare că e cineva în spatele meu care-mi pune mâna pe umăr, poate chiar eternitatea, şi se uită să vadă ce scriu“. (Mişcarea literară, nr.3)

● „Arta cere conştiinţă, fără un perfect simţ de onorabilitate literară nu se pot scrie lucruri de seamă. Ca în toate, şi în literatură se pretinde o cinste profesională, un prestigiu de atelier… Ce crezi tu, în câte ape n-am scăldat eu “Hanul lui Mânjoală?”

Ce să mai vorbesc de melodia frazei, de frecătură, de ritmul vorbelor… Iaca, numai interpuncţia… Câţi nu înţeleg că interpuncţia e gesticularea gândirii… Vezi, pe mine mă frământă astea, mă rod… Nu se poate artă fără migăleală… Cu vremea îţi cresc tot mai mult scrupulele de conştiinţă… Dac-o fi să îmbătrânesc, ştiţi cum să-mi ziceţi ? Să-mi ziceţi Moş Virgulă !…”.

Află și cum îl descriau Vlahuţă, Caragiale sau Delavrancea pe "Moș Virgulă"

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News