Data actualizării:
Data publicării:

Portretul ca biografie a inocenței, la Muzeul Municipiului București

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze, începând de miercuri, 20 noiembrie 2019 -11 octombrie 2020, expoziția tematică de fotografie „Portretul ca biografie a inocenței. Un fotograf interbelic: Dumitru Furnică-Minovici (1897-1982)”, deschisă la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1).

„Fotografiile au fost realizate de inginerul Dumitru Furnică-Minovici, cel care s-a născut la Bucureşti, în ziua de 14 decembrie 1897, părinții săi fiind Zaharia Furnică şi Elena, născută Minovici.

Dumitru Furnică-Minovici a reuşit, cu o admirabilă abilitate intelectuală, să se adapteze vremurilor. Ieşit din Primul Război Mondial în pragul primei tinereţi şi trimis de părinţi să „înveţe o meserie serioasă”, lăsând iubirea pentru artă în sfera preocupărilor colaterale timp de peste 20 de ani, va sfârşi prin a-şi câştiga existenţa timp de mai bine de trei decenii, începând cu 1948, din experienţa dobândită la licitaţiile de artă la care a participat pentru a-şi mări colecţia sa de artă aplicată medievală. O realitate pe care nu o bănuia la mijlocul anilor ’20, când a început să lucreze pentru Creditul Minier.

5000 de clișee digitalizate

Expoziţia dezvăluie publicului ce a însemnat pasiunea pentru fotografie a unui liber profesionist interbelic și oferă o informaţie foarte interesantă, de profil antropologic, referitoare la omul interbelic aflat în clasa de mijloc a Europei. Deoarece majoritatea persoanelor portretizate fotografic de Dumitru Furnică-Minovici nu sunt români, ci parteneri ai afacerilor sale de pe cuprinsul Europei Centrale” – Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București.

Colecția de peste 5000 de clişee care i-au aparţinut lui Dumitru Furnică-Minovici a fost digitizată între anii 2017-2018, iar prezenta expoziţie reprezintă numai o tematică extrasă din foarte variatele sale teme.

Expoziţia are o dublă premieră prin faptul că relevă calitatea de fotograf a inginerului Dumitru Furnică-Minovici, necunoscută până în prezent, iar o parte din fotografiile sale sunt expuse în premieră.

Vă invităm să descoperiți în fotografiile lui Dumitru Furnică-Minovici o întreagă lume interbelică dornică de viaţă, de seninătate şi foarte preocupată să-şi păstreze inocenţa>> – Adrian Majuru, manager, Muzeul Municipiului București.

Expoziția poate fi vizitată până pe data de 11 octombrie 2020, anunță MMB într-un comunicat.

Pentru siguranța dvs. și a celorlalți vizitatori, vă rugăm să respectați setul de reguli stabilite conform legislației de referință la care ne raportăm în această perioadă, disponibile aici – http://muzeulbucurestiului.ro/redeschiderea-muzeului-municipiului-bucuresti/

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel