Data publicării:

Ponta vrea să guverneze singur, după anticipatele din 2011

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
80605mare
80605mare

Președintele PSD Victor Ponta  şi-a nuanţat răspunsul la propunerea lui Crin Antonescu, de declanşare a alegerilor anticipate. Iniţial, Ponta a dat de înţeles că această abordare ar fi neserioasă. Ulterior, a recunoscut că  alegerile anticipate, în primăvara anului 2011, ar fi absolut necesare.

Ponta a spus că dacă opoziția strânge 236 de parlamentari și dă jos Guvernul, Băsescu tot pe Emil Boc l-ar numi prim-ministru. Liderul PSD a mai spus că în aceste condiții sunt absolut necesare alegeri anticipate  pentru  a scoate țara din criză.

Președintele PSD Victor Ponta nu vede însă posibilă o guvernare cu PNL pentru că social-democrații propun soluții de stânga, iar național-liberalii de dreapta.Ponta a precizat că PNL este singurul partid cu adevărat de dreapta, dar electoratul trebuie să înțeleagă și să aleagă dintre deciziile celor două partide. Liderul PSD a adăugat că mai important este ca președintele și premierul să plece pentru că aceștia nu au niciun fel de gândire, nici de stânga nici de dreapta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel