Ponta: Parlamentarii USL au fost solidari. E momentul în care facem treabă
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, marți, după ce s-a întâlnit cu grupurile Uniunii Social Liberale cărora le-a prezentat bugetul, că parlamentarii social-liberali au fost solidari și au înțeles că ”e momentul în care facem treabă”, transmite Mediafax.
"Chiar le sunt recunoscător colegilor mei parlamentari USL, pentru că nu doar în sală, sunt convins şi mai departe, în dezbateri, chiar au fost foarte solidari şi au înţeles că e momentul în care facem treabă. Asta înseamnă că ne îndeplinim prin actualul buget obiectivele care au adus victoria USL şi pregătim practic un mod de dezvoltare pentru anii care urmează", a declarat premierul.
Potrivit lui, fiecare parlamentar USL reprezintă şi interese şi necesităţi existente la nivel local, care nu vor putea fi însă rezolvate în acest moment.
"Sigur că fiecare parlamentar are şi reprezintă şi nevoi locale. Nu toate acestea o să reuşim să le rezolvăm cel puţin acum, în actuala lege a bugetului. Însă, dincolo de observaţii pertinente şi de bun simţ şi întrebări normale şi propuneri, eu am constatat un spirit de echipă care chiar mi-a dat încredere foarte mare la colegii de la USL", a adăugat Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News