Președintele suspendat, Traian Băsescu, nu a scăpat de acuze nici la Iași, la mitingul USL de duminică. "Vreau ca Băsescu să ajungă în faţa legii şi să plătească pentru ce a furat românilor", a declarat Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta le-a spus, duminică, oamenilor prezenţi la mitingul USL de la Iaşi, că Traian Băsescu trebuie să ajungă în faţa legii şi să plătească pentru ceea ce a furat poporului român, numindu-l "trădător şi corupt" care a furat împreună cu "gaşca lui de mafioţi".
"Am venit astăzi aici să vă spun cu inima deschisă că eu voi vota «da» la referendum şi să vă spun că am încredere că poporul român, în majoritatea absolută, va veni să voteze «da» la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu. Vreau să ajungă în faţa legii şi să plătească pentru ce a furat poporului român", a afirmat Ponta.
El a spus că în urmă cu un an şi jumătate, în 24 ianuarie, Traian Băsescu, "preşedintele trădător al României", a venit în Piaţa Unirii din Iaşi, iar primii care i-au spus "pleaca acasă, trădătorule, au fost cadrele militare disponibilizate.
"Apoi întreaga piaţă i-a spus «pleacă acasa, coruptule şi tradătorule, apoi întreaga Românie i-a spus «pleacă acasă, coruptule şi trădătorule». Eu şi Crin Antonescu ne-am dat seama atunci că datoria noastră faţă de dumneavoastră este să îl aducem pe Traian Băsescu în faţa judecăţii românilor, iar pe 29 iulie veţi judeca şi veţi spune «da» pentru demiterea lui Băsescu", a mai spus premierul.
Aproximativ 15.000 de persoane participă, duminică, la mitingul USL din Piaţa Unirii din Iaşi, la care sunt prezenţi preşedintele interimar Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu, Cristian Adomniţiei, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Romeo Stavarache, Daniel Constantin, Gheorghe Nichita.
Oamenii, care au venit cu autocare din mai multe judeţe ale Moldovei, scandează "Jos Băsescu" şi au pancarte cu mesaje precum "Trimitem dictatorul cu vaporul", "A minţit, demite-l", "Da la referendum".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă