Ponta, la Bruxelles: România a depășit criza politică
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seara, la conferința de presă comună susținută cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, că i-a asigurat pe liderii instituțiilor europene că ”România a depășit criza politică”, ambele tabere învățându-și lecția.
"Am discutat despre ce s-a întâmplat în ultima lună şi întotdeauna discuţiile cu preşedintele Schulz, chiar şi criticile, au fost luate ca venind din partea unui prieten. L-am asigurat pe preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, că România a depăşit criza politică. Ambele părţi şi-au învăţat lecţia", a declarat Victor Ponta, la conferința comună, organizată după întrevederea cu președintele PE.
"Suntem decişi să îmbunătăţim relaţiile cu partenerii europeni. Cred că România are nevoie de Uniunea Europeană, dar şi Uniunea Europeană are nevoie ca România să fie un membru deplin şi angajat", a completat premierul.
Premierul Victor Ponta se află la acest sfârșit de săptămână la Bruxelles, pentru a participa, în calitate de preşedinte al Partidului Social-Democrat, la Congresul Partidului Socialist European.
Congresul PES trebuia organizat la Bucureşti, însă conducerea socialiştilor europeni a luat decizia mutării reuniunii la Bruxelles, anunţul fiind făcut la o reuniune a Internaţionalei Socialiste desfăşurată în Africa de Sud. Decizia a fost luată după o întrevedere a lui Ponta cu preşedintele PES, Serghei Stanişev, şi liderul grupului S&D din PE, Hannes Swoboda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News