Data publicării:

Ponta îi cere lui Băsescu să ia atitudine față de ”votul fraudulos” din Cameră la Legea Pensiilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
băsescu
băsescu

 Victor Ponta a declarat, după şedinţa BPN, că social-democraţii îi vor trimite preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care îi vor solicita să condamne "votul fraudulos" dat de Camera Deputaţilor la Legea pensiilor.

Ponta a precizat că îi va solicita lui Băsescu să aibă "o poziţie foarte clară de condamnare a acestui fel de acţiune infracţională" şi să refuze să promulge Legea pensiilor.

"Dacă preşedintele nu va face acest lucru, atunci parlamentarii PSD şi PC nu vor participa la un mesaj care probabil se va referi la problemele personale ale lui Traian Băsescu. (...) Dacă preşedintele ţării, care are obligaţie prin Constituţie să vegheze la buna funcţionare a instituţiilor statului, refuză să îşi exercite această obligaţie, pentru noi nu mai este preşedintele ţării şi nu avem de ce să asistăm la un mesaj al unei persoane care nu îşi îndeplineşte atribuţiile de bază", a spus Ponta.

De asemnea, a mai spus că aşteaptă un răspuns din partea lui Traian Băsescu până la şedinţa comună a Parlamentului de marţi, în care preşedintele va prezenta un mesaj pe politică internă.

"Nu poate veni într-un Parlament în care se fraudează şi care în ochii românilor devine un loc în care se fură voturi, dacă mai vrea să fie preşedintele României. Dacă vrea doar să fie complicele celor care fac astfel de lucruri sau dacă cei care au furat voturi au furat din ordinul lui Traian Băsescu, oamenii trebuie să ştie acest lucru".

Ponta a afirmat că, dacă preşedintele Traian Băsescu nu va răspunde până marţi la solicitarea PSD, atunci parlamentarii social-democraţi nu vor participa la şedinţa Parlamentului în care preşedintele va prezenta un mesaj, marţi, la ora 15.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel