Ponta: Igaş trebuia să fie azi la Giurgiu, să se implice în cazul baschetbalistului ucis
Victor Ponta, a declarat, luni, că ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ar fi trebuit să meargă la Giurgiu pentru a se implica în rezolvarea cazului baschetbalistului ucis, el solicitând autorităţilor române sa-şi facă datoria şi să-i pedepsească pe criminali.
"Mi-aş fi dorit ca domnul Igaş să fie azi la Giurgiu, să se implice. Asta e treaba lui, nu idioţeniile pe care le spune în rest pe teme politice. Statul român şi autorităţile, care trebuie să-i pedepsească pe criminali, trebuie să-şi facă datoria, să nu se teamă de criminali şi de infractori şi treaba unui ministru de Interne asta ar fi", a spus Ponta.
El a făcut comparaţia cu Ungaria şi a precizat că România este, din păcate, o ţară în care nu există autoritatea statului şi în care grupurile interlope sunt mai puternice decât statul român, potrivit Mediafax.
"Într-un caz la fel de tragic, Ungaria - ţara nostră vecină - a demonstrat că are poliţie şi are justiţie. Eu am vorbit aseară cu foşti colegi de-ai mei de acolo, toată lumea este foarte speriată, sunt absolut convinşi că lucrurile se muşamalizează pentru că şi poliţia este speriată de grupul de interlopi implicat în uciderea acelui biet tânăr. Fac un apel nepolitic către poliţiştii din Giurgiu, către poliţia din Girugiu, să-i pedepsească pe toţi cei implicaţi în aceste fapte abominabile, să nu se teamă de niciun fel de grup interlop", a spus Ponta.
Citește și:
Paznicii clubului unde fost atacat Hardy îi acopereau pe membrii clanului “Butoane”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News