Data publicării:

Ponta: Greșelile grave ale câtorva politicieni aduc grave prejudicii României

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră că România a pierdut competiţia pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în momentul în care Liviu Dragnea a anunţat că ţara noastră intenţionează să mute Ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Faliment istoric pentru politica externă şi pentru prestigiul României în lume! România a pierdut competiţia pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU! Am pierdut în faţa Estoniei - însă am pierdut în totalitate pe mâna noastră! Votul final a fost ruşinos: 132 de voturi pentru Estonia şi 58 pentru Romania! (...) Trebuie să înţelegem faptul că greşelile grave ale câtorva politicieni aduc prejudicii colosale României şi românilor! Poate luăm măsuri ca aşa ceva să nu se mai repete niciodată! Sau ne mulţumim să spunem că 'Dragnea a fost de vină' şi cu asta basta", a scris Ponta vineri pe pagina sa de Facebook.

El a susţinut că atunci când Liviu Dragnea a anunţat intenţia mutării Ambasadei României la Ierusalim am pierdut "imediat" 50 de voturi şi când premierul Viorica Dăncilă a mers la Washington şi a susţinut ideea lui Dragnea am mai pierdut şi sprijinul ţărilor din Uniunea Europeană.

"Când Teodor Meleşcanu a acceptat această decizie politică (deşi ştia că este greşită) am pierdut definitiv", a adăugat Ponta.

Estonia şi arhipelagul caraibian Saint Vincent şi Grenadine au fost alese vineri de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a deveni, din ianuarie, membre nepermanente ale Consiliului de Securitate al ONU în perioada 2020-2021, învingându-şi "rivalii", România şi Salvador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel