Data publicării:

Ponta: Dreptate se va face în ziua în care Băsescu va părăsi Cotroceniul

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Victor Ponta a declarat, în cadrul unei întâlniri cu liderii PSD din teritoriu, că se va face dreptate în momentul în care Traian Băsescu va ieşi pe poarta de la Cotroceni.

„Dreptate se va face până la capăt în ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu şi noi toţi cei care ne-am luptat cu el vom şti că am făcut-o cu un scop şi că am câştigat această bătăie cumplită", a declarat preşedintele PSD la lansarea candidatului PSD-UNPR-PC la șefia Consiliului Judetean Argeș, in locul lui Constantin Nicolescu, declarat incompatibil.

"Eu cred că atunci îi facem dreptate și lui Costică Nicolescu și celorlalți mulți care nu au putut niciodată să fie învinși la vot și s-a încercat, ca în cazul multora, să fie învinși pe alte căi", a mai spus premierul.

Totodată, acesta a adăugat că are credința că numărul romănilor care vor să scape de "acest regim" este mai mare decât cei 7,4 milioane care au votat la referendumul din 2012, dar că cei care nu au votat pentru demiterea lui Băsescu nu au avut curaj să o facă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel