Ponta, despre Oltchim: La licitaţia publică va fi un adevărat spectacol
Privatizarea Oltchim nu se amână, însă dacă se constată că nici una dintre oferte nu este satisfăcătoare, pe termen scurt, Oltchim va fi preluat de o administrare specială, a declarat, marți, premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, care a menționat că, ținând cont de participanți, la licitația publică de vineri va fi spectacol.
Termenul pentru depunerea ofertelor, stabilit pentru joi, 20 septembrie, nu va mai fi amânat, a precizat premierul Ponta, adăugând că licitaţia publică cu strigare programată pentru vineri va fi organizată în prezenţa presei.
„Nu se amână privatizarea. Joi este termenul final de punere a ofertelor, iar vineri va fi licitaţie publică”, a declarat premierul Victor Ponta, la conferința de presă, întârziată din cauza întâlnirii acestuia cu ministrul economiei Daniel Chiţoiu şi cu Remus Vulpescu, şeful OPSPI, unde s-a discutat situaţia de la Oltchim, potrivit NewsIn.
Totodată, prim-ministrul a reiterat că nu va accepta nicio ofertă care ar presupune pierderea locurilor de muncă sau dezmembrarea societăţii, arătând că decizia este foarte dificilă, întrucât nu este vorba numai de Oltchim, ci şi de Arpechim şi societăţile din zonă.
„Nu e o situaţie fericită. Din păcate, dincolo de cei care sunt deja acolo, una dintre oferte este exotică, iar cealaltă trebuie verificată din punct de vedere al potenţialului financiar. Cei de la Chimcomplex sunt destul de mici pentru cât de mare e Oltchim. Indiferent însă de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de ofertă care presupune pierderea locurilor de muncă şi dezmembrarea Oltchim. Situaţia este foarte dificilă"”, a explicat Victor Ponta.
Întrebat ce se va întâmpla dacă niciuna dintre oferte nu va fi considerată satisfăcătoare, şeful Executivului a răspuns că „vom prelua o administrare specială la Oltchim”, însă a adăugat că o astfel de soluţie ar fi doar pe termen scurt, soluţia pe termen mediu şi lung fiind cooptarea unui investitor puternic.
Întrebat dacă, din punct de vedere politic, l-ar deranja prezenţa la Oltchim a unui investitor rus, precum Gazprom, premierul a răspuns: „Nu, nici vorbă. Oricine salvează locurile de muncă şi are banii de investiţii este binevenit. Politic, nu m-ar deranja nici măcar dl Diaconescu, cu o singură condiţie. Să aibă banii şi capacitatea să salveze locurile de muncă”, a argumentat Victor Ponta.
Întrebat în continuare pe cine ar prefera între Gazprom şi Dan Diaconescu, Ponta a spus, zâmbind, că diferenţa de resurse financiare şi manageriale este cam mai mare între cele două părţi.
Adăugând că înţelege situaţia angajaţilor de la Oltchim, dar că şi-ar fi dorit ca aceştia să protesteze mai devreme faţă de managementul defectuos înregistrat de mai mulţi ani la nivelul conducerii.
Ţinând cont de participanţi, Ponta a remarcat că este sigur că vineri, la licitaţia publică va fi un adevărat spectacol.
Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu şi omul de afaceri Ştefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex şi Aisa Invest din Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News