Data publicării:

Ponta: Declarația lui Băsescu despre Dacia, o inconștiență sinistră. Ambasadorul Franței: Marocul nu e o concurență pentru uzina din Pitești

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
gustin ponta
gustin ponta

Alegeri prezidentiale 2024

Premierul Victor Ponta a catalogat declarația președintelui Traian Băsescu despre închiderea Uzinei Dacia din Pitești drept o "inconștiență sinistră", adăugând că s-a întâlnit de curând cu președintele Renault, care i-a mărturisit că investițiile gigantului francez în România se dezvoltă. Ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, a desființat, la rândul său, afirmațiile alarmiste ale șefului statului, explicând că liniile de asamblare din Maroc nu sunt o competiție pentru fabrica din Mioveni.

"Preşedintele Traian Băsescu este de o inconştienţă sinistră dacă a spus că Dacia pleacă din România. Noi vrem să îmbunătăţim infrastructura, mergem în mod accelerat cu absorbţia fondurilor europene pentru drumuri şi suntem în grafic, astfel că ceea ce spune domnul preşedinte nu are nicio legătură cu realitatea", a declarat Ponta, prezent, marți, la deschiderea Forumului de Afaceri Franța - Europa de Sud-Est.

"M-am întâlnit de curând cu preşedintele grupului Renault şi a spus foarte clar că investiţiile în România se dezvoltă. Acum, dumneavoastră îl credeţi pe preşedintele Renault sau pe sinistrul nostru preşedinte", a adăugat Ponta, întrebat de jurnaliști cum comentează declarațiile șefulu statului despre relocarea întregii producții la asamblarea din Maroc.

Philippe Gustin: Cine ar fi crezut că Dacia va vinde mașini în Germania?

Ambasadorul Phillipe Gustine a fost și el prezent la Forumul de Afaceri Franța - Europa de Sud-Est, unde a declarat că deschiderea liniei de asamblare din Maroc este firească, pentru că se află în proximtatea piețelor Dacia.

"În prezent, Dacia este o marcă recunoscută, este o marcă ce are şansa de a avea în România întregul lanţ de producţie, pornind de la echipele de concepţie până la serviciul post-vânzare. În momentul de faţă, Dacia este un nume ce contează la nivel european, dar şi mondial. Având în vedere acest lucru, nu putem decât să ne bucurăm şi în asta constă o strategie normală a unei astfel de întreprinderi: de a-şi crea alte uzine de producţie în apropierea pieţelor sale. Nu putem decât să ne bucurăm că avem o ţară ca Marocul - invitată aici (la Forumul Franţa-Europa de Sud-Est - n.r.) - unde Dacia şi-a deschis recent o linie de asamblare în apropierea unor pieţe care sunt interesate de aceste automobile", a spus ambasadorul, citat de adevarul.ro, invitat de jurnaliști să comenteze afirmațiile lui Traian Băsescu.

Diplomatul a punctat că între linia din Pitești și cea din Maroc nu este vorba de "concurență".

"Dimpotrivă, avem toate motivele să ne bucurăm de eficacitatea unei întreprinderi care acum 15 ani era declarată aproape moartă. Cine ar fi crezut în urmă cu 15 ani că Dacia va vinde maşini într-o ţară unde automobilul este aproape un cult, Germania? Ca de obicei, eu prefer să privesc jumătatea plină a paharului", a precizat Gustin.

Întrebat dacă are semnale că la Piteşti s-a agravat situaţia în ultimul timp, ambasadorul francez a subliniat că nu se mai pune problema unei economii centralizate. „Să nu mai fim atât de blocaţi într-o gândire de stil vechi. Nu mai suntem într-o economie centralizată (...) Dacă ei consideră că aşa se pot dezvolta, pe aceste căi, este politica lor, suntem într-un altfel de mediu. E important pentru ei să se dezvolte pe pieţele emergente“, a declarat Philippe Gustin.

Ambasadorul a încheiat prin a-și exprima convingerea că Guvernul de la Bucureşti poate găsi soluţii pentru a răspunde nevoilor Dacia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel