Data publicării:

Ponta: Dacă, Doamne fereşte, Băsescu desfiinţează judeţele, o să le facem la loc

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
victor_ponta_80367300
victor_ponta_80367300

Aflat duminică, la Băile Figa, liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că în situaţia în care Traian Băsescu va desfiinţa judeţele actuale, atunci când va veni la putere USL le va face la loc.

"Noi, peste tot, în toate judeţele, sperăm ca în 17 iulie să avem referendum şi să decidă oamenii dacă vor să desfiinţeze Bistriţa-Năsăud sau alte judeţe. Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, că în rest le-am rezolvat pe toate. Locuri de muncă nu, criză, toate cele. Ştiţi cum se spune, chelului ce-i mai lipsea? Acum să mai desfiinţeze şi judeţele. Sunt o mulţime de probleme pe care oamenii le au şi sper ca pe 17 iulie să vină şi să voteze la referendum, să fie clar pentru toată lumea că judeţele trebuie să rămână", a declarat Ponta.

El a spus că Legea referendumului prevede că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială fără consultarea populaţiei, iar cei de la putere nu respectă legea.

"E ciudat că tocmai cei care sunt la putere nu respectă legea. Noi, ceilalţi, vrem să o respectăm. E prevăzut în Legea referendumului că nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritorială, nici măcar comune, cu atât mai mult judeţe, dacă nu se face referendum. Noi îl facem şi sunt convins că semnalul pe care o să-l dea oamenii o să fie foarte clar. Nu o să cedem decât dacă cedează şi ei la desfiinţarea judeţelor", a spus el.

Întrebat ce se va întâmpla dacă unii preşedinţi de consilii judeţene membri PDL se vor opune organizării referedumului, Ponta a spus că aceştia se vor face de râs "cu totul".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel